inapoi inapoi

 

 

 

 

 

Statistici

1. Procentajul supravieţuirii peste 5 ani a bolnavilor de cancer trataţi cu mijloace naturale

Comparativ cu procentajul supravieţuirii peste 5 ani a bolnavilor de cancer trataţi cu mijloace alopate – 50 % (Lucrarea CANCERUL; geneză; depistare şi diagnostic; tratament; prevenire, autor Maurice Tubiana, Editura Corint, Bucureşti 2002, pag. 93), în cazul tratamentului naturist, potrivit calculelor Fundaţiei Terapia Naturistă, efectuate în colaborare cu regretatul profesor doctor în ştiinţe medicale Ion Pleşca de la Spitalul Fundeni  pe perioada 1995-1999, acesta este de 78 %. (Cifrele se referă la pacienţii trataţi cu mijloace naturale de către profesorul amintit împreună cu inginerul Fănică-Voinea Ene, iar eşantionul luat în calcul a cuprins 119 bolnavi, dintre care 92 au supravieţuit peste 5 ani.)

Pătrunzând în interiorul acestor date, subliniem că 71 de pacienţi au apelat la tratamentul naturist în stadiile III şi IV ale bolii, din rândul lor supravieţuind peste 5 ani 44 de persoane (56 %). Restul de 48 de bolnavi au urmat tratament în stadiile I şi II ale cancerului, supravieţuind peste 5 ani toţi (100 %). Concluzia ce rezultă este deja cunoscută: trebuie să se facă periodic controale medicale, pentru depistarea precoce a maladiei.

Mai menţionăm că din totalul pacienţilor, 72 % au apelat la terapia naturistă după ce s-au convins că tratamentul alopat nu dă rezultate, rata supravieţuirilor fiind în acest caz de 67 % din ei – cu 11 % sub media de mai înainte. Un procent de 8 % au folosit numai mijloace naturale de combatere a bolii, refuzând de la început curele alopate sau/şi intervenţia chirurgicală, supravieţuind 85 % dintre ei – cu 7 % peste medie. În fine, 20 % din bolnavi au urmat tratamentul naturist concomitent cu cel alopat, procentajul supravieţuirilor fiind în acest caz de 90 % – cu 12 % peste medie. Ce învăţăminte rezultă de aici? În primul rând, că întârzierile în aplicarea tratamentului naturist reduc timpul de supravieţuire. Şi în al doilea rând, că puţini au recurs la tratamentul naturist concomitent cu cel alopat (metoda cu cel mai mare număr de supravieţuiri), fie că nu au crezut în efectele sale, fie din lipsă de informare.

Este credem util să mai precizăm că pe toată perioada celor 5 ani, pacienţii au urmat continuu tratament: 1-2 ani cura terapeutică (1-2 luni tratament şi 2 săptămâni pauză), iar în rest cură de întreţinere (1 lună tratament şi 1-2 luni pauză, după caz).


2. Procentajul vindecării bolnavilor de cancer trataţi cu mijloace naturale

Potrivit normativelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), o afecţiune este socotită ca vindecată, dacă sunt lecuiţi definitiv peste 50 % din bolnavi, aleşi dintr-un lot reprezentativ. Or, în cazul cancerului, nimeni nu poate spune aşa ceva.

Există însă cazuri individuale vindecate. Statisticile oficiale comunică, în varianta terapiei alopate, un procentaj de 3 %. (Viorel Olivian Paşcanu, lucrarea: CANCERUL. Recomandări de tratament naturist integral, Editura „Timpul“, Iaşi, 1998, pag. 8).

În varianta tratamentului naturist nu există până în prezent asemenea calcule. Totuşi, în anul 2005 d-l ing. Fănică-Voinea Ene a întocmit o statistică a supravieţuirilor de peste 15 ani pentru pacienţii pe care i-a tratat cu mijloace naturale în intervalul 1986-1990 în calitate de colaborator în domeniul terapiilor complementare al profesorului doctor în ştiinţe medicale Ion Pleşca de la Spitalul „Fundeni”. Ea ar putea fi luată în seamă pentru vindecări sigure, ţinând seama că după această perioadă recidivele sunt cu totul excepţionale. Ele au apărut doar la pacienţii care nu au urmat tratamentul de întreţinere stabilit.

Procentajul vindecărilor în intervalul respectiv este de 28 % pentru cancer în stadiile 0 şi I, 19 % pentru stadiul II, 11 % pentru stadiul III şi 6 % pentru stadiul IV.

Fundaţia „Terapia Naturistă”


Silişteanu Nicolae, 59 de ani, diagnosticat în 2001 cu cancer colo-rectal.. În anul 1995, în urma unui examen iridoscopic efectuat de d-l ing. V.F.Ene a fost avertizat că are probleme cu colonul, dar nu a făcut investigaţii mai amănunţite. Abia în 2001, în urma unor hemoragii colo-rectale i se stabileşte diagnosticul de mai sus. I s-a propus amputare colo-rectală cu stomă (anus contra naturii), pe care a refuzat-o. A aceptat doar o intervenţie chirurgicală parţială, (fără stomă).

După operaţie şi şedinţele de chimioterapie a urmat tratamentul recomandat de d-l ing. F.V.Ene.La toate testele histologice făcute până acum (din 6 în 6 luni) nu au mai apărut celule canceroase.

Ivasec Gheorghe, 72 de ani, Bucureşti, diagnosticat în 2002 cu cancer colo-rectal (carcinom anorectal hemoragic). Avea scaune cu sânge, anemie, i se redusese mult pofta de mâncare şi scăzuse drastic în greutate. I s-a propus intervenţia chirurgicală, pe care a refuzat-o.

D-l ing. F.-V. Ene i-a prescris plante medicinale, Argilă vânătă, Petrol dublu rafinat, produse apicole, clisme cu Mărul-lupului ş.a. După o lună de cură, hemoragiile au dispărut, tumora, care iniţial avea diametrul de 7 cm, s-a redus la jumatate; bolnavul a căpătat poftă de mâncare şi a crescut în greutate. După încă 6 luni de tratament, tumora a dispărut, fenomen evidenţiat de examenul tomografic.

Muntean Gheorghe, 60 de ani, vulcan, jud. Braşov, cu cancer acolo-rectal (adenocarcinom), diagnosticat în 2006.

A refuzat intervenţia chirurgicală, apelând la d-l ing. F.V.Ene. După 1 an de tratament cu reţeta prescrisă de d-l ing. (Argilă, Mărul-lupului, Petrol dublu rafinat ş.a.) s-a vindecat (tumora a dispărut), fapt constatat la examenul tomografic.

Chermeş Nicolae, 59 de ani, din Bucureşti a fost diagnosticat în 2010 cu neoplasm de colon (tumoră sigmoidiană) cu metastaze multiple: hepatice, osoase, pulmonare (noduli) şi de suprarenale. I s-a operat tumora sigmoidiană şi i s-a deviat traseul digestiv printr-o stomă (anus contra naturii).

După operaţie a hotărât să urmeze tratament naturist concomitant cu curele de citostatice. În urma a 6 luni de tratament cu remediile prescrise de d-l F.V. Ene, concomitent cu cel alopat, metastazele hepatice şi cele de suprarenale au dispărut, iar leziunile osoase s-au oprit din evoluţie. Au mai trecut încă 3 luni de tratament naturist, de data aceasta fără a fi însoţit şi de cel alopat, şi au dispărut şi nodulii pulmonari, cu excepţia unuia dintre ei care s-a calcifiat.

Calcifierea tumorilor este unul din semnele vindecării lor (alte asemenea indicii fiind 1) oprirea evoluţiei sau reducerea volumului acestora, ambele situaţii cu menţinerea lor la dimensiuni constante şi 2) resorbţia lor – toate asemenea fenomene definitiv, adică pe întreaga viaţă a pacientului şi, totodată, fără apariţia recidivelor sau metastazelor). La acest deznodământ fericit se ajunge în special prin oprirea evoluţiei acestora, devascularizarea şi încapsularea lor de către organism şi, în felul acesta, prin izolarea lor de restul ţesuturilor. În urma acestui proces, ele nu se mai dezvoltă, nu generează metastaze şi, în general, nu prezintă niciun pericol pentru pacient. El poate trăi cu ele în organism până la adânci bătrâneţe, aşa cum trăiesc unii răniţi din război cu schije în ei fără probleme.

Iliescu Mihail, 65 de ani, Bucureşti, diagnosticat în anul 2000 cu cancer de prostată (adenocarcinom). Avea dificultăţi la urinat, i se diminuase pofta de mâncare şi scăzuse mult în greutate. A refuzat intervenţia chirurgicală.

În urma tratamentului aplicat de d-l ing. F.-V.Ene cu plante medicinale, produse apicole, Argilă vânătă, Petrol dublu rafinat ş.a., simptomele descrise au dispărut şi tumora s-a resorbit complet, fenomen constatat la examenul tomografic. Urmează cure de întreţinere 1 lună pe semestru.

Câmpeanu Adrian, 38 ani, Bucureşti. A fost diagnosticat în 1994 cu neoplasm de testicul drept. I s-a extirpat testiculul şi ganglionii inghinali, după care i s-a aplicat tratament cu citostatice, dar boala nu s-a vindecat definitiv. După 1 lună au apărut metastaze ganglionare axilare. A efectuat o nouă cură cu citostatice, dar fără nici un rezultat.

A urmat tratamentul recomandat de d-l ing. F.-V.Ene cu tincturi de plante medicinale, produse apicole, Argilă vânătă, ceaiuri ş.a. După 6 luni de cură, ganglionii au revenit la normal. Medicii îl consideră vindecat. Urmează tratament de întreţinere 1 lună pe trimestru.

Deşliu Marcela, 55 de ani, Buzău, a fost diagnosticată în 2008 cu neoplasm bronhopulmonar dr. cu metastaze pulmonare (tumoră cu diametrul de circa 6 cm). După cura cu citostatice, tumora a devenit mai bine diferenţiată, crescând doar foarte puţin. I s-a propus intervenţia chirurgicală, pe care a refuzat-o, hotărând să urmeze un tratament naturist, iar dacă acesta nu dă rezultatele aşteptate (oprirea evoluţiei, reducerea tumorii sau remisia ei), atunci să se opereze.

S-a adresat d-lui F.-V. Ene, care i-a prescris o tinctură de plante medicinale preparată de d-lui, antioxidanţi naturali, Petrol dublu rafinat, cataplasme cu Argilă vânătă preparate cu decoct de Mărul-lupului ş.a. După 6 luni de cură, la examenul CT efectuat la Spitalul Militar Central s-a constatat că tumorile au dispărut.

Le-a spus medicilor ce tratament a urmat. Nevenindu-le să creadă, au pus-o să repete examenul. Rezultatul a fost acelaşi. Bănuind că a fost o eroare de diagnostic, au studiat apoi dosarul medical al pacientei de la arhivă. Comisia numită în acest scop nu a putut infirma diagnosticul iniţial.

Boiceanu Genoveva, 32 de ani, com. Nicoreşti, jud. Galaţi. A fost diagnosticată cu neoplasm pulmonar drept, cu metastaze renale, stadiul IV. Tumora creştea lunar cu circa 2 cm în diametru. Bolnavei i se mai dădeau câteva luni de viaţă.

Analiza iridoscopică efectuată de d-l ing. F.-V. Ene a evidenţiat, alături de afectarea gravă a aparatului respirator, şi scăderea marcată a imunităţii. I-a recomandat un tratament cu produse apicole, plante medicinale, Argilă, Petrol ş.a. După numai 3 luni de cură, evoluţia tumorii a stagnat, proces evidenţiat de examenul radiologic.

Bogăţan Alexandrina, 49 de ani, din oraşul Sânicolaul Mare, a fost diagnosticată în 2007 cu neoplasm ovarian. S-a operat (anexetomie şi histerectomie totală).

Medicii au asigurat-o că e vindecată complet, însă, conştientă că nici un bisturiu din lumea aceasta nu poate elimina celulele canceroase din sânge şi din limfă, s-a adresat d-lui F.-V. Ene pentru un tratament de prevenire a metastazelor, pe care îl urmează şi în prezent (2010), cu un număr redus de remedii faţă de reţeta iniţială.

Luca Maria, 41 de ani, Galaţi, diagnosticată în anul 2007 cu carcinom mamar cu metastaze hepatice şi ganglionare. A refuzat intervenţia chirurgicală (mastectomia), precum şi tratamentul chimioterapic şi radiologic.

Analiza iridoscopică efectuată de d-l ing. F.V. Ene a evidenţiat că boala a apărut pe fondul unei hiperfuncţii ovariene şi al unei toxemii avansate. În urma tratamentului prescris de d-l ing. (fitohormoni şi apihormoni, Mărul-lupului, intern – tinctură şi extern – cataplasme în amestec cu Argilă vânătă; ceaiuri, antioxidanţi naturali ş.a.), după 1 an de cură examenul tomografic a evidenţiat dispariţia tumorii mamare şi a metastazelor hepatice, iar ganglionii au revenit la forma şi consistenţa iniţiale.

Petre Eugenia, 58 de ani, com Bărcăneşti, jud. Prahova, diagnosticată în anul 2006 cu neoplasm mamar cu metastaze ganglionare.

A refuzat intervenţia chirurgicală. După 6 luni de cură cu tratamentul prescris de d-l ing. F.V. Ene nodulii şi metastazele au dispărut.

Pintea Loredana, 34 de ani, Ploieşti, diagnosticată în anul 2006 cu neoplasm mamar (noduli canceroşi la ambii sâni).

A refuzat intervenţia chirurgicală, urmând tratamentul prescris de d-l ing. F.V. Ene. După 6 luni de cură, nodulii au dispărut.

Ursache Maria, 50 de ani, din Ploieşti, cu neoplasm mamar, diagnosticat în anul 2005 şi operată în acelaşi an. Boala a recidivat în acelaşi loc, dând naştere la o plagă sângerândă.

A refuzat tratamentul alopat şi s-a adresat d-lui ing. F.V. Ene. În urma tratamentului prescris de d-lui, plaga s-a închis după 4 luni de cură. La examenul tomografic s-a constatat dispariţia tumorii.

Văsii Tiţa, 53 de ani, com Gugeşti, jud. Vrancea, a fost diagnosticată în 2007 cu neoplasm mamar (carcinom ductal). S-a operat (mastectomie), după care nu i s-a mai recomandat nici un tratament.

Convinsă că, în aceste condiţii, boala poate da recidive sau/şi metastaze, s-a adresat d-lui F.-V. Ene pentru un tratament naturist de prevenire a acestora. Îl urmează în ritmul de 2 luni pe semestru. La toate controalele medicale efectuate până în prezent (2010) nu s-a constatat vreo recidivă sau determinări secundare.

N. Elena, 53 de ani, Târgovişte, diagnosticată în anul 1998 cu neoplasm mamar (carcinom – nodul mamar în creştere rapidă) cu metastaze ganglionare. A refuzat intervenţia chirurgicală (mastectomie).

Analiza iridoscopică efectuată de d-l ing. F.-V. Ene a evidenţiat că boala a apărut pe fondul unei hiperfoliculinemii avansate. În urma tratamentului prescris de d-l ing., urmat timp de 6 luni, ganglionii au revenit la normal, iar examenul mamografic a evidenţiat că nodulul s-a oprit din evoluţie. La examenul tomografic efectuat peste încă 6 luni de tratament s-a constatat calcifierea nodulului.

L. A., 50 de ani, Braşov, diagnosticată în anul 2002 cu neoplasm mamar cu metastaze pulmonare şi mediastinale în creştere galopantă, stadiul III B. A refuzat operaţia.

Analiza iridioscopică efectuată de d-l ing. F.-V. Ene a evidenţiat că boala a apărut pe fondul unei hiperfuncţii ovariene şi al unei toxemii avansate. După 1 an de tratament cu mijloacele naturiste recomandate de d-l ing., atât tumora mamară, cât şi metastazele s-au oprit din evoluţie.

Manole Steliana, 56 de ani, Vălenii de Munte, jud. Prahova, cu neoplasm mamar, diagnosticată în 1997, operată şi iradiată în acelaşi an, însă fără nici un rezultat pozitiv. Dimpotrivă, starea bolnavei se înrăutăţea tot mai mult. Slăbise drastic, nu mai mânca şi nu se mai putea scula din pat. Rudele îi pregăteau cele necesare decesului.

A urmat tratamentul recomandat de d-l F.-V. Ene cu tincturi de plante medicinale, Argilă, ceaiuri, Petrol dublu rafinat ş.a. pentru refacere şi prevenirea metastazelor. După 1 an s-a refăcut total. La examenele periodice efectuate an de an nu s-au constat metastaze.

Nedelcu Gabriela, 32 de ani, Ploieşti. În 1999 i s-a pus diagnosticul de tumoră hipofizară. Boala se manifesta îndeosebi prin tulburări de ciclu, oboseală şi excitabilitate nervoasă. Tratamentul alopat nu a dat rezultate.

D-l ing F.-V. Ene a evidenţiat, pe baza irodoscopiei, că boala a apărut pe fondul unei hiperfoliculinemii ovariene şi al unei hipertiroidii. I-a recomandat tratament naturist antitumoral şi hormonal (fito- şi apihormoni). După 4 luni de tratament, simptomele au dispărut. Urmează cure de întreţinere 1 lună pe an.

Frateş Nicolae, 52 de ani, Vălenii de Munte, Prahova. A fost diagnosticat în 1996 cu policitemie vera, pe fondul unei splenopatii accentuate şi a unor simptome grave: ameţeli, tulburări de vedere şi de echilibru, cefalee, dureri precordiale ş.a. Exista pericolul accidentului vascular arterial (cerebral sau cardiac). Tratamentul chimic nu s-a soldat cu nici un rezultat. Nici prelevarea de sânge (flebotomie), recomandată şi ea ca măsură terapeutică.

Flebotomia este una dintre cele mai primitive metode de tratament. Ea se aplica în Evul mediu aproape pentru orice afecţiune, iar astăzi se mai foloseşte în medicina veterinară, la tratarea cailor. Pe termen scurt – 1-2 luni –, ea are cât de cât efect, în sensul că reduce hemoglobina, însă, printr-o reacţie de apărare, organismul reia accelerat producerea de sânge, încât următoarea intervenţie... cabalină trebuie făcută la un inteval de timp mai mic decât precedenta. În felul acesta, perioada dintre intervenţii se tot reduce, până când se ajunge la prelevarea săptămânală sau chiar zilnică de sânge. Este limpede că se merge pe un drum înfundat.

D-l ing. F.-V.Ene i-a prescris pacientului tincturi şi ceaiuri de plante medicinale specifice acestui gen de afecţiuni. După numai 2 luni de tratament, analizele medicale au revenit la normal. Se simte excelent. Urmează în continuare tratament de întreţinere 1 lună pe trimestru.

Vaivod Gheorghe, 52 de ani, Braşov, diagnosticat în 2002 cu carcinom orofaringian stadiul IV, cu osteoliza oaselor nazale şi a sinusurilor. Nu mai putea respira pe nas şi înghiţea cu dificultăţi mari (abia mai putea mânca). A urmat 6 luni tratament cu citostatice la spitalul Panduri din Bucureşti, fără nici un rezultat pozitiv. Intervenţie chirurgicală nu i s-a putut face – caz neoperabil. Într-un final a fost trimis acasă să-şi sfârşească zilele în patul său. Medicii i-au mai dat doar 2 săptămâni de trăit.

După 6 luni de tratament cu remediile prescrise de d-l ing. F.-V. Ene (ceai de plante medicinale, gargară şi instilaţii nazale cu decoct de Mărul-lupului, o Tinctură de plante medicinale preparată special de d-lui pentru asemenea boli (în care extractul hidroalcoolic de Mărul-lupului ocupa 20 % din volumul total al remediului), produse apicole, Argilă vânătă, Petrol dublu rafinat ş.a., examenul CT a evidenţiat că tumora a dispărut.

Belgiu Constantin, 60 de ani, din Bucureşti, cu cancer de carvum (carcinom) 1/3 cm, cu înglobarea tubei auditive stângi, diagnosticat în anul 2007. Nu putea respira pe nas. A urmat cura standard cu citostatice şi radioterapie, fără vreun rezultat pozitiv. A plecat în Franţa pentru intervenţie chirurgicală, însă medicii au refuzat să-l opereze (caz neoperabil). I-au recomandat în schimb tratamentul naturist al d-lui ing. Fănică-Voinea Ene.

După 10 luni de cură cu remediile prescrise de d-l ing. (Tinctură de Mărul-lupului, alte tincturi de plante medicinale, instilaţii nazale cu decoct din aceeaşi plantă medicinală Mărul-lupului, Petrol dublu rafinat, Argilă vânătă ş.a.) a eliminat pe nas cheaguri de sânge şi fragmente de mucoasă nazală, eliberându-i-se definitiv respiraţia pe nas. Examenul CT a evidenţiat dispariţia tumorii.

Bărbulescu Constantin, 60 de ani, comuna Buciumeni, jud. Dâmboviţa. A fost diagnosticat în ianuarie 2000 cu cancer de pancreas (carcinom), însoţit de dureri atroce în hipocondrul stâng şi imediat sub stern, lipsă aproape totală a poftei de mâncare, scădere drastică în greutate (avea 49 de kilograme la o înălţime de 1,76 m) şi anemie severă.

Analiza iridoscopică efectuată de d-l ing. F.-V.Ene a evidenţiat şi afectarea serioasă a funcţiei hepatice. I-a recomandat un tratament complex, bazat pe o tinctură de plante medicinale preparată special de d-lui pentru asemenea boli (în care extractul hidroalcoolic de Mărul-lupului ocupa 20 % din volumul total al remediului), ceai de plante medicinale, produse apicole, Argilă vânătă şi Petrol dublu rafinat. După 2 luni de cură, simptomele au dispărut, pacientul luând în greutate în jur de 12 kg, iar după 1 an a revenit la greutatea normală. Examenul tomografic a evidenţiat dispariţia tumorii.

Codroiu Maria, 53 de ani, sat Valea Leurzii, com. Buciumeni, jud. Dâmboviţa. A fost diagnosticată în anul 2002 cu leucemie mieloidă cronică (LMC), pe fondul altor afecţiuni: anemie feriprivă, diabet zaharat tip I, sechele post accident vascular cerebral şi aritmie cu extrasistole. Era slăbită, complet dezorientată şi nu se putea deplasa singură.

Analiza iridoscopică efectuată de d-l ing. Voinea- Fanică Ene a evidenţiat în plus că pacienta mai suferea şi de ischemie cerebrală, imunitate deficitară şi toxemie avansată. I-a recomandat tratament naturist complex cu plante, produse apicole, Petrol, Argilă ş.a. După 1 an, analizele au revenit aproape la normal (vindecare 90 %). Urmează cure de întreţinere de 1 lună pe semestru.

Prodan Ion, 66 de ani, com. Toporu, jud. Giurgiu. A fost diagnosticat în 2000 cu epiteliom spinocelular stadiul IV, localizat la buza de jos, care era aproape în întregime o plagă sângerândă şi umflată. Pacientul aproape că nu mai putea vorbi şi mânca. Tratamentul cu citostatice şi cu radiaţii nu a dat nici un rezultat. Boala a evoluat. I s-a propus operaţie, pe care a refuzat-o. I s-a mai dat doar 1 lună de trăit.

Analiza iridoscopică pe care i-a efectuat-o d-l ing. Voinea-Fănică Ene a evidenţiat slăbirea marcată a sistemului imunitar, afecţiune hepatică şi anemie. I-a prescris cure cu Tinctură de Mărul-lupului, ceaiuri de plante medicinale, Argilă vânătă şi unguente cu efect antitumoral bazate în special pe extract din aceeaşi plantă medicinală Mărul-lupului. În numai 4 luni, boala s-a vindecat complet.

Popescu Livia Ana, 50 de ani, Bucureşti, diagnosticată în 2005 cu epiteliom spinocelular boenoid la unul din degete. A refuzat cura cu citostatice.

În urma tratamentului aplicat de ing. F.-V. Ene, s-a vindecat definitiv.

Andronescu Dan, 59 de ani, Bucureşti, diagnosticat în 2009 cu limfom malign nonhodgkin (LMNH) cu celule B, însoţit de adenopatii subdiafragmatice, mediastinale, paratraheale, peripancreatice, mezenterice şi pelviene. A urmat timp de 6 luni o cură cu citostatice în care nu s-a constatat nici o îmbunătăţire a situaţiei, dimpotrivă ganglionii limfatici afectaţi de boală s-au înmulţit.

S-a adresat d-lui ing. Fănică-Voinea Ene, care i-a prescris o Tinctură de plante medicinale preparată special de d-lui pentru asemenea boli (în care extractul hidroalcoolic de Mărul-lupului ocupa 20 % din volumul total al remediului), ceaiuri, Argilă vânătă, Petrol dublu rafinat ş.a. După 1 an cu acest tratament, tumorile limfatice au dispărut, rezultat constatat la examenul Computer Tomograf (CT).

Vodicică Florica, 59 de ani, din Sibiu, a fost diagnosticată în 2009 cu limfom cerebral. A refuzat operaţia.

A urmat tratamentul prescris de d-l ing. F.-V.Ene cu Tinctură de Mărul-lupului şi alte tincturi de plante medicinale, ceaiuri, antioxidanţi naturali, Petrol dublu rafinat, produse apicole, Argilă vânătă ş.a. După 6 luni de cură, la examenul RMN s-a constatat dispariţia limfomului.

Medicii nu au crezut că e posibil asemenea rezultat şi au pus-o să repete examenul RMN, după care s-a ajuns la aceeaşi concluzie.

Răileanu Anica, 72 de ani, com. Smeeni, jud. Buzău. A fost diagnosticată cu cancer cerebral în anul 2000, având o tumoră de 13/9 cm. A paralizat aproape complet (nu se mai putea deplasa decât sprijinită, nu mai vedea, nu mai auzea, îi dispăruse mirosul şi gustul şi nu mai putea vorbi), scăzuse mult în greutate şi obosea la cele mai mici eforturi. I s-a propus intervenţia chirurgicală, pe care, atât pacienta cât şi membrii familiei, au refuzat-o.

D-l ing. F.-V. Ene i-a aplicat un tratament complex, bazat pe Tinctură de Mărul-lupului în combinaţie cu alte tincturi de plante medicinale, produse apicole, Argilă vânătă, Petrol dublu rafinat ş.a. Treptat, simptomele au dispărut. După 1 an de cură s-a constatat, la examenul CT, dispariţia tumorii.

Croitoru Elena, 75 ani, Piteşti. A fost diagnosticată la începutul anului 2003 cu o tumoră hepatică malignă (adenocarcinom). După terminarea curei cu citostatice, nu s-a constatat nici o ameliorare, dimpotrivă, tumora creştea în continuare.

A urmat tratamentul prescris de d-l ing. F.-V.Ene (ceaiuri, produse apicole, Argilă vânătă etc.) şi, după 6 luni, tumora s-a redus la jumătate, fapt constatat la efectuarea examenului tomografic.

Bărăscu Iulian, 43 de ani, Ploieşti, jud. Prahova a fost diagnosticat în 2007 cu neoplasm de vezică urinară (carcinom).

Analiza iridoscopică efectuată de d-l ing. F.-V. Ene a evidenţiat scăderea drastică a imunităţii. În urma tratamentului prescris de d-l ing., în care imunostimulentele şi antitumoralele naturale au avut rolul principal, după 6 luni de cură, la examenul tomografic şi cistoscopic s-a constatat că tumora a dispărut complet. Urmează cure de întreţinere 1 lună pe trimestru.

V. P., 63 ani, Bucureşti, diagnosticat în anul 2003 cu carcinom vezical papilar (tumoră de ¾ cm).

În urma tratamentului prescris de d-l ing. F.-V. Ene, după 1 an, la analiza tomografică şi cistoscopică, s-a constatat că tumora a dispărut complet. Urmează cure de întreţinere 1 lună pe trimestru. La controalele medicale efectuate anual nu s-au constatat până în prezent (2010) recidive sau determinări secundare.