ACTIVITATEA STIINTIFICA

 

 

Cuprins: I. Brevete de inventii; II. Diplome primate; III. Cercetari privind alimentatia; IV. Studii despre celulita;V. Cercetari despre semnele diagnostice ale limbii; VI. Comunicari stiintifice

 

 

I. BREVETE DE INVENTII

 

Dispozitiv portabil pentru localizarea semnelor iridiene pe subiect

(Brevet nr.107818 C1/1996)

 

 

II. DIPLOME DE MERIT

 

II.1.Diploma oferita în 2002 de Asociatia Nationala de Terapii Complementare din România pentru comunicarile stiintiice sustinute cu prilejul conferintelor internationale organizate de aceasta institutie, între care citam :

Folosirea organelor animaliere în tratarea bolilor;

Tratarea diabetului zaharat de tip II cu remedii naturale;

Iridoscopia metoda stiintifica de diagnostic ;

Tratarea cancerului cu mijloace naturale s.a.

Tratarea diabetului zaharat de tip II cu mijloace naturale.

 

 

II.2. Diploma de pretuire oferita în 2005 de Ministerul Apararii Nationale (Trustul de Presa al Armatei Redactia Ora Armatei ) pentru emisiunile pe temele supravietuirii (disciplina de pregatire militara) si terapiei naturiste.

 

PREVENIREA CANCERULUI

 

Extras din comunicarea ştiinţifică pe această temă susţinută de ing. Voinea-Fănică Ene la cea de a XII-a Conferinţă Internaţională de Terapii Complementare de la Arad – România, 2008

 

Prevenirea bolilor, screening, cum i se mai spune, este o practică de stat în multe ţări, dar ea trebuie să fie şi o... politică personală a fiecăruia dintre noi. Nu întâmplător se spune că „Cine nu se păzeşte pe sine, nu va fi păzit de alţii”.

În privinţa cancerului, întrebarea principală care se pune este : poate fi prevenit sau nu cancerul !?

Cercetătorii Fundaţiei « Terapia Naturistă » spun că la peste 30 % din cazuri, da ! Cum ? Prin evitarea, pe cât este posibil, a agenţilor cancerigeni. Să luăm de pildă cazul fumătorilor, la care procentajul îmbolnăvirilor de cancer pulmonar este de 21 de ori mai mare decât la nefumători. Se estimează că în lume există circa 6 milioane de fumători şi circa 0,3 milioane de nefumători bolnavi de cancer pulmonar. Dacă fumătorii ar fi nefumători, rata îmbolnăvirii lor de cancer pulmonar ar fi egală cu cea a nefumătorilor, deci de aproximativ 2 % din totalul bolnavilor de cancer pulmonar, adică aproximativ 1,3 milioane. Ca atare, am avea cu 4,7 milioane mai puţini bolnavi de cancer pulmonar. Acelaşi raţionament poate fi făcut şi pentru cancerul de esofag, unde rata îmbolnăvirilor este de 17 ori mai mare la consumatorii de băuturi spirtoase, şi pentru cancerul de sân, ovare, uter, prostată şi tiroidă, care este de 9 ori mai frecvent la cei cu dereglări ale glandelor endocrine aferente netratate la timp, şi pentru cancerul de colon, care este de 2 ori mai frecvent la supraponderali şi lista poate continua. Însumând aceste procentaje, rezultă circa 30 %, cum am estimat mai înainte.

Care sunt principalii agenţi cancerigeni şi cum pot fi ei preveniţi ?

Aceşti agenţi cunoscuţi, cum au fost denumiţi de cei mai mulţi experţi, ocupă cam 80 % din totalul unui spaţiu virtual, potrivit estimărilor regretatului profesor doctor Ion Pleşca de la Spitalul Fundeni. Restul de 20 % este rezervat agenţilor necunoscuţi, după evaluările aceluiaşi cunoscut oncolog. Ei rămân o culpabilă pată neagră pentru ştiinţa contemporană, care a pătruns tainele cosmosului, dar din păcate mult mai puţin pe cele ale microcosmosului uman.

Majoritatea specialiştilor consideră că potenţialul cel mai mare de risc îl prezintă agenţii endogeni. Împreună cu acelaşi reputat oncolog, am întocmit o statistică a contribuţiei acestora la apariţia neoplaziilor. Iat-o: dezechilibrele metabolice 10 %, deficitele imune 10 %, bătrâneţea 7 %, creşterea proporţiei de radicali liberi tot 7 %, bolile cronice 6 % şi predispoziţiile genetice  4 %, total 44 %.

Un loc important în etiologia bolii canceroase îl ocupă şi agenţii exogeni. Potrivit aprecierilor noastre, influenţa acestora este ilustrată de următoarele procentaje: alimentaţia cu produse care conţin nutrienţi cancerigeni 18 %, poluarea 6 %, unele substanţe chimice 4%, fumatul 3 %, alcoolul 2 %, stresul 1 %, radiaţiile nocive 1 %,  drogurile 0,5 %, unele medicamente chimice 0,4 %, unele substanţe naturale toxice  0,09 %  şi energiile patologice 0,01 %, total 36 %.

Să-i abordăm pe rând.

Dezechilibrelor metabolice. Stricto senso, în cadrul dezechilibrelor metabolice noi înscriem diferitele perturbări ale reacţiilor succesive dintre substanţele intrate în organism şi cele secretate de organele şi sistemele corpului nostru. Referitor la prima categorie, potrivit statisticilor noastre, peste 80% din bolnavii de cancer suferă într-un fel sau altul de dereglări ale reacţiilor biochimice de asimilare şi descompunere a substanţelor necesare vieţii: degradarea  alimentelor, sinteza aminoacizilor, procese de ardere celulară ş.a. Asemenea perturbări constituie un teren favorabil pentru degenerarea celulară – mecanismul de bază al apariţiei cancerului.

Ce trebuie făcut pentru echilibrarea metabolismului ? În primul rând, este necesar să rectificăm devierile genetice legate de metabolism: diabet zaharat sau insipid, hiper­corticism, insuficienţă tiroidiană, hipertiroidie, obezitate etc. Ele trebu­ie corectate periodic, deoarece nu se pot vindeca niciodată de­fi­nitiv. Un rol important îl şi asigurarea unei alimentaţii sănătoase, factor pe care îl vom aborda la agenţii exogeni. O altă măsură este să ne impunem în permanenţă buna dispo­ziţie, seninătatea, gândirea pozitivă, confortul psihic, stări care... bucură metabolismul. Dimpotrivă, supărările, tristeţea, ne­mul­­ţumirile, cătrăneala, produc crampe intestinale, diminuarea unor secreţii digestive, tulburări hepatice şi biliare etc., interesate direct în schimbul de substanţe cu mediul.

            Alt factor incriminat este scăderea imunităţii. Ea duce la diminuarea reacţiilor de apărare împotriva anormalităţilor de orice fel, iar de aici până la cancer nu-i decât un pas. Fenomenul îşi are originea în general în focarele de infecţii (carii şi granuloame dentare, sinuzită, prostatite, metro­anexite, nefrite, laringite, reumatism ş.a.) netratate la timp sau incorect tratate, în intoxicaţiile cronice, în insuficienţa oxigenare a ţesuturilor, precum şi în sedentarism, predispoziţii genetice ş.a.

Ca atare, pentru stimulatrea imunităţii, este necesar să combatem în primul rând aceşti factori.

Dar un rol important în acest proces îl are şi alimentaţia bogată în nutrienţi imunitari. În acest scop, vom pune un accent deosebit pe alimentele care conţin: ● enzime – favorizează procesele imunitare în general (legume şi fructe crude);● uleiuri vegetale grase – stimulează activitatea limfocitară (soia, alune, nuci ; seminţe de in, de susan, de dovleac etc.) ;● hematopoietice – stimulează producerea de sânge şi deci şi de celule imunitare (caisele, piersicile, strugurii negri şi roşii, coacăzele, afinele, fructele de cătină albă, sfecla roşie, varza roşie, vinul roşu ş.a.); ● vitaminele : A – activează răspunsul imunitar şi producerea de anticorpi (ulei de peşte, peşte,ouă, lapte ş.a.), carotenoizii denumiţi şi Provitamina A (morcov, pepene galben, dovleac, ardei gras galben, tomate galbene ; caise, pirsici, mango, banane ; varză, brocoli, conopidă ; orz verde, pătrunjel verde, lăptucă ş.a.), C – intensifică producerea de limfocite T (măceşe, coacăze negre, ardei gras roşu, ardei iute, roşii, brocoli, pătrunjel verde ; urzici, ştevie, spanac, lămâi, papaia, kiwi, rodii ; afine,coacăze negre, vişine ;  varză ş.a.), D – dinamizează fagocitoza (ulei de peşte, peşte oceanic gras, lapte, unt, ficat, ciuperci ş.a.) şi Coenzima Q10 – stimulează activitatea efectorilor celulari şi umorali imunitari (Ulei de Soia, Ulei de Rapiţă, Ulei de peşte, peşte oceanic gras, carne de pasăre, alune, nuci ş.a.) şi ● mineralele calciu sintetizat pe cale naturală – dinamizează enzimele care metamorfozează acizii graşi nesaturaţi în modulatori imunitari (coji de ouă, cochilii de crustacee marine, brânzeturi, lactate, verdeţuri) ; de ce calciu sintetizat pe cale naturală?; fiindcă este  produs prin procese biologice, apropiate fiziologiei noastre şi deci acceptate de organism; seleniu – contribuie la diminuarea proceselor inflamatorii, (peşte oceanic, alge marine, fructe de mare, ficat, grâu germinat, tărâţe de grâu, ceapă ş.a.) şi zinc – impulsionează producţia de citokine (seminţe de dovleac şi de muştar, stridii, grâu încolţit, drojdie de bere, soia ş.a.) ; · pectine, în special cele din citrice (miezul alb al acestora) şi mere - inhibă geneza celulelor canceroase ; ● vom avea grijă totodată să consumăm mai des organe animaliere imunitare (în special timus, măduvă hematogenă şi ganglioni limfatici)provenite mai ales de la omnivore – porc domestic, mistreţ, urs –, deoarece fenomenul de tropism terapeutic este mai accentuat la indivizii din aceeaşi specie.

Abordând bătrâneţea, este credem de ajuns să reamintim că peste 70 % dintre bolnavii de cancer provin din rândul persoanelor vârstei a treia.

Fără discuţie, bătrâneţea nu poate fi evitată. Însă ea poate fi întârziată. Rolul principal îl are aici, după cum o atestă cercetări recente, alimentaţia săracă în calorii. Acelaşi rezultat îl are şi consumul mic de alimente, consideră cercetătorii francezi. Nu întâmplător se spune că “Cine mănâncă puţin, trăieşte mult”. În general, cheltuiala energetică determină viteza de îmbătrânire, concluzionează fondatorii teoriei preţului vieţii – una dintre multele doctrine despre procesul de îmbătrânire la care au aderat majoritatea gerontologilor. S-a demonstrat astfel cu mijloace ştiinţifice de netăgăduit, că cu cât consumăm mai multă energie, cu atât vom trăi mai puţin şi invers. La modul ironic se spune în acest sens că leneşii trăiesc mai mult. Dincolo de glumă însă, este o remarcă perfect adevărată. Explicaţia tuturor acestor fenomene constă în faptul că uzura ţesuturilor este mai mică în cazul arderilor moderate.

Cât priveşte creşterea proporţiei radicalilor liberi (a oxidanţilor) peste limitele normale, considerăm că ea duce la uzura prematură a ţesuturilor organismului, or pe un asemenea teren poate încolţi oricând buruiana neoplasmelor.

Pentru neutralizarea oxidanţilor, un factor important îl constituie evitarea agenţilor  declanşatori ai procesului de producere a lor: alimentaţia oxidantă (grăsimile animaliere, alcoolul, cafeaua, aditivii alimen­tari toxici, prăjelile, nutrienţii contaminaţi cu substanţe nocive ş.a.), poluanţii aerului, apei şi ai solului, radiaţiile (X, telurice, electro­magne­tice, ultraviolete şi de altă natură), fumatul, obo­seala, stresul, bolile cronice ş.a.

Cei mai importanţi adversari ai radicalilor liberi sunt, potrivit celor mai multe cercetări, ● enzimele (prezente mai ales în legumele şi fructele crude), superoxid dismutaza – SOD şi glutation peroxidaza – GSH fiind cele mai importante dintre ele; ● vitaminele C, E (ulei de soia, ulei de rapiţă, ulei de floarea soarelui, ulei de peşte, ulei de măsline, ulei de germeni de porumb, grâu încolţit, soia, peşte, alune, nuci ş.a.),carorotenoizi (Provitamina A),  Coenzima Q10, ● mineralele seleniu, zinc, cupru (Fasole şi mazăre uscate, Tărâţe de grâu şi porumb, grâu integral, Alge marine, fructe de mare, peşte oceanic ş.a.), magneziu (cereale integrale, Grâu încolţit, Argilă, Drojdie de bere, legume verzi, Migdale, Ridichi, Banane, Curmale ş.a.) şi cobalt (fructe de mare, peşte oceanic, Alge marine ş.a.); ● glutationul (soia şi drojdie de bere), ● indolii – stimulează sinteza glutationului (Brocoli, Varză de Bruxelles, Napi ş.a.); ● ceruloplasmina (Soia, Linte, Fasole, Mazăre şi Drojdie de bere); ● aminoacizii histidină (Soia şi Drojdie de bere), cisteină (Soia şi Drojdie de bere) şi metionină (Polen apicol, Soia, Linte, Fasole, Varză, Broccoli, Usturoi şi Ceapă), ● flavonoidele (fructe de pădure şi de grădină, citrice, fructe exotice, legume de culoare roşie, portocalie şi galbenă, cereale, seminţe de struguri şi Coacăze negre ş.a.), ● lignanii (Varză, Ţelină, Păstârnac, Roşii, Sfeclă roşie, Morcov, Soia, Fasole, Mazăre, Tărâţe de grâu, seminţe de In ş.a.), vinul, mai ales cel roşu (mai bogat în flavonoide decât cel alb), Propolisul şi Polenul apicol.

            Referitor la bolile cronice, statisticele relevă că pot degenera în cancer, mai ales: · Infecţiile greu vindecabile, în special cele virale (cu Papilloma –  cancer genital şi urinar, cu Epstein Barr – limfoame maligne şi cancer nazofaringian, cu virusul Hepatic B şi C – neoplasm hepatic primar, cu Herpes simplex – cancer bucal şi genital, cu HIV – leucemii, limfoame maligne şi cancer pulmonar, cu Prioni – cancer cerebral, leucemii etc. · Ulceraţiile, iritaţiile şi inflamaţiile persistente pot determina de asemenea cancer: bucal, genital, de piele, gastric, esofagian, de colecist, de cec, de colon, anorectal etc. · La fel, dereglările hormonale netratate la timp pot duce la cancer, în special al glandelor endocrine, a căror secreţie este anormală. De pildă, potrivit cercetărilor noastre, aproape 90 % din cazurile de neoplasm tiroidian, al glandelor sexuale şi al anexelor lor (uter, ovare, sâni,  testicule şi prostată), al glandelor suprarenale şi al pancreasului au apărut pe fondul tulburărilor în funcţionarea acestora, necombătute la timp.

            Am să dau un exemplu. E vorba de un strungar din Vrancea, căruia i-a sărit un şpan în apropierea ochiului, rănindu-l. Şpanul a fost scos, dar locul rămas, nefiind tratat corect, supura de câteva ori pe an. După ce dădea pe rană cu tinctură de iod, aceasta căpăta o mică crustă, dar practic în profunzime nu se vindeca. Au trecut aşa 23 de ani, fără nicio altă complicaţie. În ultimul an însă, plaga s-a mărit, degenerând în carcinom. Intervenţiile chirurgicale repetate nu au putut preveni metastazele cerebrale, care au apărut la mai puţin de un an de la debutul cancerului primar şi care i-au fost fatale.

            Se impune, deci, să tratăm bolile înainte de a se croniciza, pentru că „Haina se păstrează de nouă, iar sănătatea de tânăr”, după cum ne povăţuieşte în acest sens înţeleptul.

            Predispoziţiile genetice. Deşi au o incidenţa scăzută, ele pot genera boala neoplazică, dacă nu se iau măsuri de contracarare a acestora. Cu alte cuvinte, dacă pe linia filiaţiei noastre ereditare au fost sau sunt bolnavi de cancer, e bine să urmăm periodic tratamente antineoplazic preventiv. El constă în principal în remedii apropiate de cele cu care tratăm cancerul, dar cu doze mai mici, aplicate la intervale mai mari de timp (de re­gu­­lă o lună pe trimestru, semestru sau an, după caz) şi pe toată durata vieţii, deoarece predispoziţiile de care vorbeam nu pot fi eradicate, ca orice amprentă genetică de altfel.

            Îmi vine în minte un caz semnificativ în această privinţă. E vorba de o familie din zona Buzăului cu trei copii – o fiică şi doi fii –, toţi moştenind mai pregnant caracterele mamei. La un moment dat, mama se îmbolnăveşte de cancer de colon şi în scurt timp moare. La un an moare şi fata de acelaşi cancer, iar la doi ani şi fiul cel mare. Dramatica istorie am aflat-o de la fiul supravieţuitor. L-am sfătuit să treacă neîntârziat la tratament preventiv. A dat imediat curs recomandării mele, şi iată că au trecut aproape 11 ani de când urmează asemenea tratament, fără să fi apărut vreun semn de boală neoplazică.

Abordând alimentaţia cu produse care conţin nutrienţi cancerigeni,apreciem că sunt de incriminat îndeosebi: · acizii graşi saturaţi (grăsimile animaliere şi margarinele) – principala sursă de radicali liberi, responsabili de aproape toate bolile degenerative, inclusiv de cancer ; ei favorizează în special apariţia cancerului de sân, de colon şi de prostată, potrivit cercetătorilor americani ; de exemplu, incidenţa acestor  neoplasme în rândul negrilor americani este de 2-3 ori mai mare decât în cel al africanilor, care consumă puţine grăsimi animaliere, după estimările aceloraşi cercetători ; · carnea, îndeosebi cea de mamifere – conţine substanţe toxice (uree, acid uric, creatinină, adrenalină ş.a.), care, se ştie, facilitează apariţia cancerului ; totodată, prin prelucrare termică se formează în structura sa compuşi mutageni, deci cancerigeni ; ea favorizeaxă mai ales apariţia cancerelor colo-rectale ; de exemplu în ţările africane, unde se consumă puţina carne, aceste neoplasme sunt rare, în comparaţie cu ţări ca Anglia şi Germania ; se invocă drept cauză apariţia în colon a unor substanţe cancerigene în urma acţiunii bacteriilor asupra acizilor biliari şi derivaţilor colesterolului ; · carnea, laptele şi ouăle provenite de la animale crescute cu hrană la care au fost adăugaţi anabolizanţi, estrogeni şi alţi hormoni în vederea creşterii producţiei – stimulează iniţierea şi promovarea mutaţiilor genetice cancerigene ; · peştele din apele poluate – conţine policlorinat, substanţă toxică ; · prăjelile  de orice natură, deoarece la suprafaţa cărnii prăjite se formează – polimeri (îndeosebi acroleină), iar la cea a produselor care conţin amidon (cartofi, paste făinoase, pâine, aluat, produse fine de panificaţie şi cofetărie, orez ş.a. ) – acrilamidă. Ambele substanţe sunt carcinogene ; · afumăturile şi alimentele fripte pe grătare cu cărbuni – deoarece se încarcă cu benzpiren, substanţă de asemenea neoplazică ; (se estimează că a mânca o friptură preparată pe grătarul cu cărbuni echivalează în benzpiren cu fumarea unui pachet de ţigări) ;  · alimentele conservate cu nitriţi (carnea şi mezelurile) – duc la formarea în organism a nitrozaminelor, substanţe cancerigene ; · nutrienţii care conţin aditivi alimentari (E-uri) toxici, or, după cum au demonstrat cercetătorii, orice substanţă toxică este potenţial cancerigenă ; există două categorii de E-uri nocive : unele interzise în alimentaţie în majoritatea ţărilor lumii, dar care din păcate mai pot fi întâlnite în unele produse, şi E-uri care nu sunt interzise deocamdată de actele normative, dar care s-au dovedit în cercetări recente ca fiind periculoase pentru sănătate. (Din nefericire, din varii motive, între care cele comerciale nu sunt deloc de neglijat, drumul de la cercetare la practică este încă lung şi anevoios, mai ales la noi, în România). Din prima categorie fac parte : E 102, E 110, E 120, E 123, E 124, E 142, E 211, E 214, E 216, E 217, E 231, E 239 şi E 330. În cea de a doua categorie se înscriu: E 124 (Ponceau 4 R8 – colorant roşu, prezent în anumite mezeluri), E 127 (Eritozină – colorant roşu, întîlnit mai cu seamă în băuturile răcoritoare sau alcoolice, îngheţate, prăjituri şi bomboane), E 128 (Roşu 2g – colorant, care se găseşte mai ales în carnea din hamburgeri), E 220 la 228 (sulfiţi – conservanţi, prezenţi îndeosebi în carnea de hamburgeri, cartofi deshidrataţi, fructe confiate, prăjituri, bere, vin şi oţet de vin), E 230 (Bifenil – conservant, prezent în coaja citricelor), E 231 la 232 (Ortofenilfenoli – conservanţi, prezenţi de asemenea în coaja citricelor), E 233 (Tiabendazol – conservant, prezent şi el tot în coaja citricelor), E 249 la 252 (Nitraţi şi nitriţi – conservanţi, introduşi mai cu seamă în mezeluri, brânzeturi şi alimente conservate prin sărare), E 320 (Butil-hidroxi-asinol, precurtat BHA – conservant, care se găseşte în special în cartofi deshidrataţi, uleiuri vegetale, margarină, unt, supe concentrate, sosuri şi gumă de mestecat), E 621 (Glutamat monosodic, prescurtat MSG – potenţator de aromă, prezent îndeosebi în condimente), E 950 (Acesulfam K – îndulcitor, care se întâlneşte mai ales în guma de mestecat, produsele zaharoase şi băuturile răcoritoare), E 952 (Ciclamat – îndulcitor, introdus de asemenea în guma de mestecat, produsele zaharoase şi băuturile răcoritoare) şi E 954 (Zaharină – îndulcitor, care se găseşte mai ales în berea fără alcool, băuturile răcoritoare, produsele zaharoase şi guma de mestecat); · alimentele fierte – se distrug enzimele şi majoritatea vitaminelor (un important scut împotriva bolii ucigaşe) şi totodată se formează în compoziţia lor minerale insolubile, care agresează ţesuturile ; · produsele fine de panificaţie şi cofetărie – au fost îndepărtate din conţinutul lor fibrele vegetale (care diluează substanţele carcinogene din intestine), precum şi importante vitamine, în special cele din complexul B ; · alimentele mucegăite – conţin  aflatoxine, care pot produce lanţuri celulare mutagene ; · zahărul şi produsele din zahăr şi cu zahăr –determină perturbaţii metabolice grave şi degradează capilarele ; · dulciurile artificiale (de exemplu ciclamaţii folosiţi la prepararea băuturilor răcoritoare hipocalorice) – provoacă mai ales cancere vezicale ; · uleiurile vegetale râncede şi cele folosite deja pentru prăjeli – conţin oxizi toxici si acroleină, substanţe care irită ţesuturile ; · băuturile răcoritoare industriale (chimizate) – au în compoziţie cel puţin patru substanţe cancerigene: coloranţi, aromatizanţi, conservanţi şi edulcoranţi ; · cafeaua în exces – este toxică, distruge enzime şi vitamine importante din organism şi poate provoca ulceraţii gastrice şi leziuni pancreatice ; · alimentele iradiate în vederea conservării – sunt radioactive şi deci carcinogene ; · piperul negru – conţine safarol, o substanţă carcinogenă; · nutrienţii proveniţi din surse obţinute prin inginerie genetică – conţin substanţe care pot produce mutaţii celulare şi deci şi boala canceroasă; · mâncarea preparată sau ţinută în vase de aluminiu  – în combinaţie cu oxizii de aluminiu, unii nutrienţi devin toxici ; · sarea fină (recristalizată) – are în compoziţie ferocianură de sodiu, substanţă toxică ş.a.

În consecinţă, vom evita asemenea alimente şi, prin antiteză, vom pune accentul pe acei nutrienţi care au efect anticancerigen, cum ar fi : · varza albă de pildă – activează o enzimă anticancerigenă, care se produce în ficat; · brocoli, conopida şi napii – stimulează sistemul enzimatic intestinal şi pulmonar, crescând rezistenţa la cancer; · sparanghelul, ridichiile şi hreanul – conţin substanţe care inhibă mutaţiile celulare, diminuând proliferarea celulelor canceroase; · morcovul, spanacul, ştevia, urzicile, lăptuca, loboda albă şi alte verzituri – prin conţinutul lor bogat în  carotenoizi (provitamină A) activează producerea de citokine); · sfecla roşie, varza roşie, ştirul şi alte legume de culoare roşie –  conţin flavonoide,  compuşi cu efecte antitumorale; · usturoiul – neutralizează nitrozaminele (substanţe cancerigene), îndeosebi prin conţinutul său bogat în alicină; · fasolea şi lintea – au în compoziţie substanţe care stimulează producerea de imunoglobuline; · soia – activează sistemul de apărare al organismului, mai ales prin conţinutul ei bogat în fitohormoni şi aminoacizii lisină, cisteină, tirozină şi glutamină, iar prin genisteină încetineşte înmulţirea celulelor canceroase; · seminţele de dovleac şi muştar –  au în compoziţie zinc, util în combaterea tuturor formelor de cancer, dar mai ales a celui de prostată, testicule, sân şi ovarian; · mărarul, pătrunjelul, leuşteanul, tarhonul şi cimbrul – au efect antitumoral, mai ales prin uleiurile volatile din compoziţia lor; · ceapa –  este utilă în lupta cu cancerul, îndeosebi prin acţiunea ei antioxidantă; · seminţele de caise, prune, piersici, mere, pere şi gutui – au acţiune anticancerigenă, deoarece sunt bogate în letril – vitamina B17 (antitumorală); · şinucile au efect antineoplazic, îndeosebi prin compoziţia lor în aminoacizii arginină (care stimulează fabricarea anticorpilor), triptofan (încetineşte degenerarea celulară) şi tirozină (măreşte rezistenţa organismului la boli, inclusiv la cancer); · măceşele, afinele, murele, coacăzele, zmeura, agrişele, fructele de cătină albă, vişinele şi cireşele –  prin conţinutul lor bogat în vitamina C sunt imunostimulatoare şi antioxidante importante; · caisele, piersicile şi prunele –  au în compoziţie acizi organici, care reduc proporţia de radicali liberi din organism; · citricele –  conţin substanţe antioxidante;  în plus au  în ţesutul alb pectine,  un alt compus anticancerigen (inhibă geneza celulelor canceroase); · strugurii roşii –  au în structura lor resveratrol, substanţă care diminuează proliferarea celulelor cancerigene, iar seminţele acestora conţin acid gama linoleic (AGL) şi antoceani, activatori ai celulelor imunitare T; · legumele şi fructele crude (neprelucrate termic) – au efecte anticancerigene, mai ales prin conţinutul lor bogat în enzime; · şiborşul de tărâţe conţine numeroase enzime cu rol imunostimulator; · tărâţele de grâu şi de porumb şi fulgii de ovăz –  diluează carcinogenii din intestine, îndeosebi  acizii biliari, fiind utile mai ales în combaterea cancerului de colon; · grâul germinat – fortifică imunitatea, în special prin conţinutul său în acizi nucleici, seleniu, magneziu şi vitamina E; · o categorie aparte de nutrienţi imunitari antineoplazici o constituie uleiurile vegetale, în special cele obţinute prin presare la rece, din seminţe de soia, rapiţă, luminiţa nopţii, floarea soarelui, susan,  miez de nucă, alune, fistic şi germeni de porumb; toate au în compoziţie, după cum bine se cunoaşte, acizi  graşi nesaturaţi, care formează în organism, în prezenţa fosfolipazei şi a ionilor de calciu, prostaglandine, tromboxani, leucotrine şi lipoxine, metaboliţi ai acidului arahidonic cu important rol imunitar; dar uleiurile vegetale conţin şi o mare cantitate de coenzimă Q10, care activează secreţia de citokine; uleiurile vegetale au şi acţiune antioxidantă, prin compoziţia lor bogată în acid gama linoleic (AGL) şi vitamina E; · laptele prins şi iaurtul –  au efect antitumoral în principal prin vitamina D şi acidul lactic, mai ales în neoplasmul intestinelor; laptele de capră are în plus şi alte substanţe anticancerigene; · cercetătorul canadian Ellison a demonstrat că şi zerul, un produs secundar al preparării caşului, are efecte imunostimulante şi antitumorale printr-o serie de proteine specifice; · brânza de vaciproaspătă –  conţine triptofan, vitamina B6 şi magneziu, substanţe care dezactivează radicalii liberi; · peştele oceanic – are în compoziţie importante substanţe anticancerigene: acizi graşi nesaturaţi (antioxidanţi) şi coenzima Q10 (imunitară şi antitumorală), iar peştele oceanic gras are în plus în structură acid eicosapentenoic, care încetineşte ritmul de înmulţire a celulelor canceroase; · fructele de mare şi algele marine –  au efect antioxidant notabil prin conţinutul lor în seleniu, cobalt şi vanadiu; · ouăle, în special gălbenuşul (crud sau moale) –  conţin colină, vitamină care stimulează eliminarea toxinelor din organism şi fortifică sistemul imunitar; · timusul demamifere (o glandă aflată sub stern) –  are în compoziţie hormoni care stimulează producerea de limfocite T; · un alt produs antineoplazic este polenul apicol –  util mai ales prin metionină, aminoacid antioxidant şi imunitar; · sunt recomandate în lupta cu cancerul şi cartilagiile de rechin şi de bovine, deoarece –  devascularizează tumorile, destructurându-le; · un efect asemănător îl are şi ceaiul verde; · condimentele de genul scorţişoarei şi nucşoarei –  au efect antineoplazic îndeosebi prin acidul cinnamic şi auxina din compoziţia lor; · coriandrul – conţine derivaţi sterolici, care stimulează imunitatea; · busuiocul – are în compoziţie saponine, care accelerează producerea de anticorpi şi lista poate continua.

Poluarea. Acest flagel al civilizaţiei moderne favorizează neoplazia îndeosebi prin: · substanţe toxice (orice substanţă toxică este şi potenţial cancerigenă) dispersate în mediul înconjurător (sol, subsol, apă şi aer) şi care pătrund în organism pe diferite căi (orală, respiratorie şi cutanată): îngrăşăminte chimice, pesticide, ierbicide, praf, pulberi, oxizi, vapori de lacuri şi vopsele, gaze de eşapament etc ; cei mai periculoşi poluanţi sunt consideraţi nitraţii (prezenţi mai ales în îngrăşăminte chimice pe bază de azotaţi), care în combinaţie cu aminele din alimente produc nitrozamine, iar după ce ajung în organism interacţionează cu componentele sângelui formând methemoglobina ; ambele substanţe pot genera direct sau indirect boala neoplazică. Nu sunt de neglijat nici hidrocarburile ciclice aromatice (HPA) – îndeosebi benzpirenul, benzantracenul şi benzfluorantrenul – a căror acţiune cancerigenă a fost demonstrată experimental pe animalele de laborator ; · germeni microbieni (viruşi, bacterii, paraziţi) şi micotici (diferite mucegaiuri), alt factor poluant, pot genera cancer, mai ales prin slăbirea sistemului imunitar.

Între măsurile de contracarare a efectelor poluării pe care le putem lua fiecare dintre noi, aş enumera : evitarea, pe cât este posibil, a staţionarii în medii toxice, înlăturarea din alimentaţie a alimentelor poluate, prevenirea infecţiilor cu germeni microbieni şi micotici ş.a. 

Unele substanţe chimice (compuşii clorurici, materialele ignifuge, materialele plastice care conţin bisfenol-A, tetraclorura de carbon din lichidele de curăţire, detergenţii cu alchifenoluri, fluorurile din unele paste de dinţi şi din apa de reţea ş.a), fumatul (substanţa principală de acuzat aici este benzpirenul din fumul de ţigară), alcoolul şi drogurile (sunt toxice), o parte din medicamentele alopate (estrogenii, steroizii anabolizanţi, tranchilizantele, antibioticele, antihistaminicele, cortizonicele, anticoncepţionalele, citostaticele, anestezicele pe bază de fluorocarburi ş.a.) pot de asemenea provoca boala neoplazică. Nu intru aici în amănunte. E limpede ca lumina zilei că sunt deosebit de nocive.

Cu permisiunea dvs., voi da şi aici un exemplu. O cunoscută persoană publică avea obiceiul ca după încheierea zilei de muncă să se destindă cu ceva tărie. După ani de zile de asemenea… relaxare, a simţit o uşoară jenă în zona abdominală dintre stern şi ombilic. Ea apărea la inervale de câteva luni. Nu a luat-o în seamă, socotind că-i trecotoare. Dar în următoarele luni, jena a devenit durere, care îl deranja din ce în ce mai des şi care s-a tot accentuat de-a lungul anilor. Într-un târziu s-a adresat medicului. Diagnosticul pus de acesta a fost de pancreatită cronică recurentă. I-a recomandat tratament adecvat, pe care îl urma cu regularitate, dar nu i-a respectat şi sfatul de a renunţa la alcool. Drept consecinţă, pancreatita a degenerat în cancer de cap de pancreas. Cu tot tratamentul chimioterapic şi chirurgical aplicat, nu a putut supravieţui mai mult de un an.    

Stresul  poate favoriza cancerul mai ales prin diminuarea reacţiilor de apărare a organismului (datorită creşterii secreţiei de corticosteroizi), cât şi prin accelerarea proceselor oxidative. Dar stresul generează şi o serie de tulburări psihosomatice – diminuarea potenţialului energetic, intensificarea metabolismului, toxemie (eliminarea insuficientă a produşilor de degradare), sporirea cantităţii de radicali liberi, creşterea trigliceridelor, colesterolului şi lipidelor sanguine, spasmofilie, gastrite şi ulcer gastro-duodenal, dischinezie biliară, steatoză hepatică, hipertensiune arterială, ateroscleroză, cardiopatie ischemică, accidente vasculare ş.a. – care la rândul lor pot constitui teren propice apariţiei cancerului.

            Printr-o acţiune de voinţă se pot evita mulţi dintre factorii de stres.

Radiaţiile nocive (cosmice, solare – în special ultravioletele –, telurice, ale surselor radioactive – mai ales razele X şi Gama, electronice ş.a.) facilitează indubitabil apariţia cancerului. · Radiologii au de pildă un risc mai mare de contactare a leucemiei. · În zonele cu zăcăminte de uraniu este mai frecvent cancerul pulmonar, din cauza radonului, un gaz radioactiv, produs de acest minereu. · Expunerile prelungite la soare pot duce la melanom malign şi epiteliom, mai ales din cauza ultravioletelor. · Acelaşi pericol îl prezintă şi lămpile pentru bronzat. · Un gen aparte de radiaţii, cele telurice, tulbură sistemul nostru bio­energetic şi metabolismul – generator şi con­su­mator de energie –, ceea ce poate favoriza apariţia de celule neoplazice.

Cât priveşte radiaţiile electronice, mă surprinde concluziile specialiştilor noştri din Ministerul Comunicaţiilor, care au ajuns la concluzia că releele de telefonie mobilă din localităţi nu sunt nocive pentru oameni. În majoritatea ţărilor civilizate ale lumii acestea nu sunt amplasate în localităţi. Oare de ce oare? 

Este cât se poate de clar că trebuie să ne ferim de astfel de radiaţii.

Şi unele substanţe naturale pot facilita apariţia celulelor neoplazice : unii compuşi din alimente, între care: gossypolul (din uleiul de seminţe bumbac, folosit la prepararea unor margarine), psoralenul (prezent în ţelină, păstârnac, morcov, rădăcina de pătrunjel şi alte plante înrudite – consumate desigur în exces ), hydrazina (din compoziţia ciupercilor comestibile din specia Morchella – zbârcoigii) şi safarolul (întâlnit în structura vegetală a Dafinului american şi a Piperului negru) ; unele plante medicinale, în special cele care conţin estragol (uleiul volatil de Busuioc – Aetheroleum Basilici), lucidină (rădăcină de Roibă – Radix Rubii), alcaloizi pirolizidinici (Tătăneasă – Symphytum officinale, flori de Podbal – Flores Farfarae, Arăţel – Cynoglossum officinale, Cruciuliţă – Senecio jacobea şi S. vulgaris, Captalan – Petasites hybridus, Limba-mielului – Herba Boraginis ş.a.), azaronă (rizomul de Obligeană – Rhizoma Calami) şi cianuri de potasiu (toate speciile de Ferigă – Dryopteris filix-mas, Athyrium filix-femina, Dryopteris spinulosa, Polypodium vulgare, Cystopteris fragilis ş.a., mai ales sporii degajaţi de ele).

Să le evităm, deci.

            Energiile patologice. Este vorba aici despre efectul remanent al bioenergiei organismelor vii după dispariţia acestora, care în cazul bolnavilor de cancer pot… molipsi. Să evităm, deci, camerele în care au zăcut aceştia. Prin antiteză, să staţionăm cât mai mult în biocâmpuri cu energii pozitive: încăperi în care au locuit oameni sănătoşi; colectivităţi optimiste, vesele, binevoitoare; păduri cu arbori generatori de influenţe benefice; fâneţe cu plante medicinale ş.a.

 

 

 

DIABETUL ZAHARAT


Extras din comunicarea ştiinţifică pe această temă, susţinută de inginer Fănică-Voinea Ene la cea de a  VII–a Conferinţă Internaţională de Terapii Complementare de la Arad - România, în perioada 6-8 septembrie 2003


1. Generalităţi

Diabetul zaharat, se ştie, reprezintă scăderea capacităţii orga­nismului de a utiliza glucidele, datorită reducerii sau absenţei secreţiei de insulină de către pancreas sau/şi rezistenţei organismului la acest hormon. Ca incidenţă, diabetul zaharat afectează aproape 2% din popu­laţia lumii, maladia generând peste 10% din totalul decese­lor. În România, situaţia este asemănătoare, estimându-se a fi peste 400 000 de victime, cu o rată anuală de circa 40 000 de cazuri. Pri­­vind proporţia deceselor, glonţul de zahăr ucide aproximativ 10 000 de români anual.             Există două tipuri principale de diabet zaharat: tipul I (insu­linodependent), dobândit de regulă în copilărie, şi tipul II (insulinoindependent) apărut la adulţi, de obicei între vârstele de 30 şi 50 de ani.
Cauzele diabetului zaharat nu au fost pe deplin elucidate. Unii specialişti dau vina pe autoimunitate. Într-adevăr,în diabetul de tip unu s-au constatat unele fenomene autoimune. De pildă, la aproximativ 60% dintre bolnavi s-a sesizat prezenţa anticorpilor anticelulă beta, dar numai în fazele iniţiale ale bolii, iar la circa 30% dintre ei au fost identificaţi şi anticorpi antiinsulină. După părerea noastră, e prea puţin pentru a încadra diabetul zaharat în rândul maladiilor autoimune. Şi chiar dacă l-am include aici, nici cauzele intrinseci ale bolilor autoimune nu se cunosc. Totuşi, dacă la unii pacienţi se constată asemenea anticorpi, trebuie adăugate la tratamentul obişnuit al diabetului şi remedii împotriva autoimunităţii.
Dacă etiologia intimă a bolii nu este cunoscută, în schimb cercetătorii au decelat o seamă de factori favorizanţi. Este partea vizibilă a aisbergului, pentru că o bună parte dintre aceştia rămân necunoscuţi. Dacă ar fi să facem o estimare, ei ar ocupa cam 80% dintr-un total virtual, restul de 20% fiind cei necunoscuţi.
Care sunt aceşti factori şi în ce constă contribuţia lor la declanşarea bolii ? În ordinea descrescătoare a frecvenţei lor am putea enumera: predispoziţiile genetice, abuzul de glucide, obezitatea sau mai bine zis kilogramele în plus, stresul, alcoolul şi alte substanţe toxice, cafeaua şi stimulentele înrudite, în special cacao, cola, ceaiul negru şi ciocolata cafenie; sedentarismul, bătrâneţea, unele medicamente, mai ales corticosteroizii, diureticele, estrogenii; pilulele contraceptive şi hormonii de creştere; infecţiile cu rezonanţe pancreatice, îndeosebi cele virale; disfuncţiile unor glande cu secreţie internă, altele decât pancreasul, cum ar fi hipertiroidismul, boala Cushing, hipercorticismul ş.a.
Să-i luăm pe rând şi să vedem cum ne împing ei pe toboganul periculos al aceste boli, deloc de neglijat, dacă avem în vedere că se situează pe locul opt în lume privind mortalitatea. (Glonţul de zahăr ucide anual peste trei milioane de oameni pe glob).
Despre primul, predispoziţiile genetice, cercetătorii afirmă că este de acuzat aici un grup de gene care transmit nu boala ca atare, ci creează un teren favorabil pentru încolţirea ei. Dacă pe parcursul vieţii se întrunesc condiţiile favorabile de manifestare a unor astfel de gene, apare şi boala. Cu regret trebuie să afirmăm, că aceste condiţii ne scapă. Acestea sunt limitele cercetărilor de până acum în domeniul diabetului zaharat. Oricum, statisticile ne spun că mare parte din persoanele cu înclinări genetice spre diabet zaharat care au urmat tratament profilactic, nu au căzut în capcana bolii. Ca şi în viaţă, paza bună trece primejdia rea. Dar din nefericire, postulatul acesta este ignorat chiar şi de către unii medici. Ce să mai zicem de pacienţi!
Abordând abuzul de glucide, e suficient credem să amintim rezultatele unui studiu făcut de americani pe eschimoşi. Înaintea trecerii la traiul aşa-zis civilizat, cu consum de zahăr şi produse amidonoase rafinate, nu au cunoscut diabetul zaharat. La fel şi indienii, până a fi introduşi în rezervaţii şi a se adapta la hrana... feţelor palide. Dar cum ne aruncă glucidele în tentaculele diabetului? Simplu ! Ele distrug la modul propriu o parte din receptorii celulari de insulină. Şi nu cu… mănuşi, ca să spunem aşa, ci prin reacţii violente. Asta datorită în principal faptului că şi transformarea hidraţilor de carbon în energie este un proces rapid, exploziv chiar. Ce concluzie rezultă de aici? Că persoanele care consumă glucide în exces, nu numai că sunt predispuse la diabet zaharat, dar îşi uzează mai repede organismul decât în situaţii normale.
Privind kilogramele în plus, cercetătorii afirmă că ele reduc aproape de 2 ori capacitatea de ataşare a insulinei de celule şi că incidenţa diabetului zaharat la obezi este de 5 ori mai mare decât la normoponderali. De pildă, evreii yemeniţi, după părăsirea Yemenului, în urma conflictului dintre arabi şi iudei, după ce au migrat în Israel au cunoscut traiul modern, dar şi boala zahărului, care până atunci le era complet străină. Astfel că, după douăzeci de ani de la exodul lor, majoritatea s-au îngrăşat şi, drept consecinţă, unul din cinci yemeniţi cu vârste de peste treizeci de ani era diabetic.
Alcoolul şi alte substanţe toxice, inclusiv drogurile inflamează pancreasul şi-i reduc substanţial capacitatea funcţională, deoarece distrug parte din insulele Langerhans, acele structuri fine ale acestui organ, prin intermediul cărora se face oxigenarea sa şi colectarea insulinei de către sânge.
La rândul lor, cafeaua şi alimentele surori enumerate mai inainte suprasolicită pancreasul, îl obosesc, îl epuizează şi ca atare acesta secretă mai puţină insulină. Nu întâmplător se spune că aceste aşa-zise stimulente sunt  pentru pancreas ca un bici pe un cal obosit.
La rândul său sedentarismul micşorează sensibilitatea celulelor la insulină, fiindcă diminuează circulaţia sanguină, oxigenarea şi încetineşte reacţiile biochimice ale organismului în general.
Stresul induce în organism un lanţ de procese nocive cu ample rezonanţe diabetice. În rîndul lor, pe primul plan se situează creşterea secreţiei corticosteroizilor (numiţi nu întâmplător şi hormonii stresului), pentru a face faţă fenomenului. În acest scop, organismul are nevoie de mai multe lipide, or se ştie bine că acestea cresc rezistenţa la insulină.
Bătrâneţea înseamnă uzură biologică, scăderea capacităţii funcţionale a tuturor organelor, inclusiv a pancreasului.
Unele medicamente. În primul rând corticosteroizii. Am văzut la stres. Acelaşi efect îl au şi estrogenii, contraceptivele chimice şi hormonii de creştere. Cât priveşte  diureticele, ele măresc vâscozitatea sângelui şi implicit cantitatea de glucoză din masa sa.
Şi infecţiile cu rezonanţe pancreatice cum sunt toxiinfecţiile alimentare, trichineloza, tuberculoza, malaria, giardiaza,   hepatitele virale, gripa, rujeola, rubeola, maladia West Nile şi altele fac de asemenea posibilă apariţia bolii, atât prin acţiunea lor distructivă directă asupra celulelor pancreasului, ca în cazul infecţiilor virale, cât şi prin toxicitatea rezultată în urma contaminării, ca în cazul infecţiilor bacteriene. Cele mai periculoase pentru pancreasul endocrin sunt însă hepatitele B şi C, în plină expansiune în rândul populaţiei noastre şi nu numai. Doctorul Cristian Obrocea, medic primar de medicină internă, care a efectuat cercetări în această privinţă, a constatat, de pildă, că asemenea boli au ca efect secundar şi asocierea cu diabetul zaharat de tip doi în numeroase cazuri.
Disfuncţiile unor glande cu secreţie internă, altele decât pancreasul. E de ajuns credem să relevăm că glandele endocrine sunt un mecanism biologic extrem de fin şi sensibil. Dacă o rotiţă nu funcţionează cum trebuie, dereglează şi celelalte piese, inclusiv pancreasul.
Important pentru înţelegerea diabetului ca proces patologic de  alterare a metabolismului, cât şi pentru  stabilirea unei formule terapeutice eficiente de combatere a sa este şi mecanismul de producere a bolii. Întrebarea care se pune aici este de ce creşte zahărul în sângele diabeticului? Răspunsul e simplu: pentru că nu este oxidat în întregime potrivit nevoilor energetice ale organismului, în principal datorită celor două fenomene de care aminteam la început: fie că pancreasul nu secretă în suficientă măsură acest hormon, fie că celulele corpului nu pot folosi întreaga lui cantitate. Rămâne deci un surplus de glucoză care este eliminat prin urină odată cu o cantitate corespunzătoare de apă. De aici, urinări dese şi sete. Apare şi oboseala, fiindcă nu există suficientă glucoză pentru producerea energiei necesare eforturilor pe care le facem în mod obişnuit. Aflat în dificultate, organismul îşi completează deficitul de energie de care are nevoie din arderea lipidelor şi proteinelor, care în mod obişnuit nu sunt izvoare de energie. În consecinţă creşte necesarul acestora. Ca atare, diabeticul mănâncă mult, are aproape permanent foame. Cu toate astea, slăbeşte văzând cu ochii, pentru că lipidele şi proteinele, care în mod obişnuit nu sunt destinate producerii de energie, sunt deturnate de la rolul lor principal – refacerea celulelor. În acest caz, în urma arderii lipidelor şi proteinelor se produce un dezechilibru. Apare o cantitate de energie, dar şi substanţe toxice, aşa-numiţii corpi cetonici, care se elimină prin urină, expiraţie şi transpiraţii sub formă de acetonă, un compus cu miros de mere stricate. Iată de ce urina, expiraţia şi transpiraţiile diabeticului au un astfel de miros. Şi cum un necaz nu vine niciodată singur, datorită acestor cetone, apar greaţa, voma, care accentuează deshidratarea şi slăbiciunea organismului. Lipsit de lichidele necesare, intoxicat cu cetone, dacă nu se iau măsuri, bolnavul intră în comă.
Dar mai totdeauna simptomele sunt înşelătoare. Până la urmă testele de laborator ne spun cu precizie dacă ne-am îmbolnăvit sau nu de diabet zaharat de tip doi. Care ar fi acestea? Semne de întrebare privind pericolul diabetului zaharat de tip doi pot apare înainte ivirii bolii, atunci când cresc colesterolul, mai ales cel „rău”, LDL prescurtat (Low Density Lipoproteins în limba engleză), în detrimentul celui „bun”, HDL prescurtat (High Density Lipoproteins tot în limba engleză), precum şi trigliceridele serice, uneori şi acidul uric seric. Creşterea trigliceridelor şi a colesterolului poate preceda chiar cu ani creşterea glicemiei, fiind responsabilă de insulino-rezistenţa de care vorbeam mai înainte. Dar diagnosticul de certitudine al diabetului zaharat de tip doi îl avem atunci când trei analize de laborator sunt mai mari decât limitele normale şi anume: unu: glicemia depăşeşte în mod constant 126 mg% măsurată pe nemâncate (în general se fac două-trei teste); doi: glicozuria (zahărul în urină) creşte peste 180 mg% şi trei: toleranţa la glucoză (glicemia provocată) sare de 200 mg%  la peste două ore de la administrare. (Se ingerează oral 1 gram de glucoză pentru fiecare kilocorp).
Complicaţiile diabetului zaharat. Se spune că de diabet în sine nu a murit nimeni, dar de consecinţele sale nefaste da. ● E vorba în primul rând, de lezarea directă a capilarelor de către zahărul excesiv din sânge cu apariţia a o serie de boli vasculare: arteriopatie diabetică, cardiopatie ischemică, ischemie cerebrală, gangrenă; retinopatie diabetică, hemoragii oculare, cataractă, boli renale ş.a., care sunt de 4 ori mai frecvente la diabetici decât la persoanele sănătoase. Totodată, legat de problema vasculară, creşte agregabilitatea trombocitelor în sângele venos, şi de aici flebite, tromboflebite, varice. ● Altă complicaţie este inflamarea nervilor, în special a celor periferici, cu apariţia polineuropatiilor diabetice, reducerea sensibilităţii, amorţirea membrelor, paralizii, atenuarea libidoului, tulburări de menstruaţie etc. ● De asemenea, pot creşte lipidele totale, trigliceridele, colesterolul în sânge, cu depunerea lor pe artere şi de aici pericolul infarctului miocardic sau al accidentelor vasculare cerebrale, care sunt de 3 ori mai numeroase în rândul diabeticilor decât la ceilalţi oameni. ● Slăbeşte totodată capacitatea celulelor albe de a lupta cu microbii, şi de aici infecţii de tot felul: tuberculoză, furuncule, eczeme, erizipel, abcese dentare, otite etc., care sunt de 2 ori mai recvente la diabetici decân în rândul celorlalte persoane. ● Pe de altă parte, se măreşte nivelul de acid uric din organism, cu manifestări artritice şi gutoase, mâncărimi ale pielii şi altele. ● Apar şi alte urmări nefericite: dezechilibre endocrine, în special ale suprarenalelor şi glandelor sexuale, micşorarea numărului de receptori de insulină de pe celule, fibroza pancreasului şi ficatului şi îmbătrânirea precoce.


2. Tratament


În tratarea tipului I de diabet zaharat, injectarea insulinei este obligatorie toată viaţa. Cazurile de vindecare sunt excepţii rare. În tipul II, pornind de la experienţa noastră în combaterea acestei maladii, putem afirma fără teama de a greşi, că remediile naturale s-au dovedit mult mai eficiente în tratarea bolii decât cele chimice, încât au făcut posibilă relativa vindecare a acesteia în peste 60% din cazuri.
Direcţii de acţiune : stimularea funcţiei pancreatice, reducerea zahărului din sânge, scăderea rezistenţei la insulină, combatera efectelor radicalilor liberi asupra pancreasului şi prevenirea complicaţiilor. Să le abordăm pe scurt :
Pentru stimularea funcţiei pancreasului s-au dovedit utile, potrivit cercetărilor noastre, remediile ● aromate (Coriandrul – Coriandrum sativum, Dafinul – Laurus nobilis, Chimenul – Carum carvi, Cimbrişorul – Thymus serpillum, Scorţişoara – Cinnamomum zeylonicum ş.a.), cele cu efecte ● vasodilatatoare care acţionează cu predilecţie asupra pancreasului (Ţintaura – Centaurium umbellatum, Scaiul măgăresc – Onopordon acanthium, Sunătoarea – Hypericum perforatum,  Arnica – Arnica montana, Sulfina galbenă – Melilotus officinale ş.a.), precum şi cele ● enzimatice (plante medicinale cum sunt Măcrişul-iepurelui – Oxalis acetosella, Cerenţelul – Geum urbanum, Sânzienele albe – Galium mollugo, Sânzienele galbene – Galium verum, Lipicioasa – Galium aparine, Scânteiuţa – Anagallis arvensis etc. şi unele legume şi fructe crude : papaia, avocado, ananasul, pepenele verde, morcovul, ţelina, păstârnacul, sparanghelul, varza, ştevia, spanacul, măcrişul, pătrunjelul verde etc.). Aceste remedii acţionează cu predilecţie asupra celulelor alfa şi beta din compu­nerea insulelor Langerhans, sporindu-le irigarea cu sânge şi implicit „cererea” de insulină.
       Reducerea zahărului din sânge este realizată în special de remediile care activează metabolizarea glucidelor: ● plante medicinale cum sunt  Ciumăreaua – Galega officinalis, Castra­vetele amar – Momordica charantia, Glucomananul – Amorpho­phallus Konjak, Gimnema – Gymnema sylvestre, Schinduful – Trigonella foenum – graecum, Urzica vie – Urtica dioica, Afinul – Vaccinum Myrtillus, Dudul – Morus Alba şi Morus ­nigra, tecile de Fasole – Phaseoli fructus sine semine ş.a., ● unele legume şi fructe (vişinele, coacăzele negre, gutuile, grapefruitul, lămâile, kiwi, merele acre, varza, ridichiile, ceapa, prazul, napii ş.a.), precum şi ● nutrienţii care conţin fibre vegetale (încetinesc absorbţia glucidelor, reducând astfel răspunsul insulinic): Tărâţele de grâu, Grâul germinat, Fulgii de ovăz, varza, fasolea verde, Orzul verde ş.a.                                         
Scăderea rezistenţei la insulină este apanajul remediilor hipocoleste­rolemiante: ● uleiurile obţinute prin presare la rece din Soia, măsline, alune, nuci, seminţe de Dovleac,de Coacăz negru, de struguri roşii şi de germeni de Porumb; ● grâu germinat, Alge marine, unele legume şi fructe (ţelină, păstârnac, morcov, usturoi, grapefruit ş.a.), precum şi unele ● plante medicinale (Păpădia – Taraxacum officinale, Cicoarea – Chichorium intibus, Anghinarea – Cynara Scolymus, Garcinia – Garcinia cambogia ş.a.).
       Combatera efectelor radicalilor liberi asupra pancreasului presupune utilizarea unor antioxidanţi cu rol protector şi antiinflamator asupra acestui organ.  Între aceştia putem enumera: ● vitaminele C, E, P şi PP, Provitamina A – betacarotenul, Coenzima Q10, Polenul apicol, Lăptişorul de matcă, Argila, Petrolul dublu rafinat, Cartila­giile de rechin şi de bovine, Drojdia de bere uscată, şi ● plantele medicinale care conţin în special flavonoizi şi carotenoizi (Aloe – Aloe vera sinensis, Alun – Corylus avellana, Cătină albă – Hippohaë rhamnoides, Crăiţe – Tagetes erecta, Brusturul – Arctium lapa, , Armurariul – Silybum marianum, Urzica moartă albă – Lamium album ş.a.).
În fine, dar nu în ultimul rând, prevenirea complicaţiilor cuprinde o paletă largă de remedii vizând: ● vasodilatatoare periferice (Ulei de Cătină – Aetheroleum Hippophaë şi unele plante medicinale : GinkgoGinkgo biloba, HrişcăFagopyrum sagitatum, RozmarinRosmarinus officinalis, Păducel Crataegus monogyma şi C. oxycantha ş.a.), protecţia capilarelor (plante medicinale: CrăiţeTageta erecta, AfinVaccinum myrillus, Piperul-broaşteiPolygonum hydropiper, Răchitan Lythrum salicaria, Trifoi roşuTrifolium pratense ş.a., precum şi unele fructe şi legume: coacăze negre, cireşte, vişine, caise, sfeclă roşie, varză roşie, ardei gras roşu, ardei iute ş.a.), ● antiinfecţioase (Argilă vânătă, Tincutră de propolis, Ulei de Pin – Aheroleum Pini, Cartilagii de rechin, Yucca, Acidofilus şi unele plante medicinale: AloeAloe vera sinnsis, GălbeneleCalendula officinalis, LumânăricăVerbascum Phlomoides, FrasinFraxinus excelsior ş.a.), ● imunostimulane (Argilă vânătă, Ulei de Luminiţa nopţii – Aeheroleum Oenotherae, Ulei de seminţe de struguri de preferat roşii, Petrol dublu rafinat, Ulei de peşte Omega 3, Tinctură de propolis, unele plante medicinale cum sunt: EchinaceaEchinacea purpurea şi angustifolia, Gheara-pisiciiUncaria Tomentosa, GinsengPanax ginseng, ScânteiuţăAnagallis arvensis ş.a., precum şi unele legume şi fructe: părunjel verde, lobodă galbenă, andive, lăptucă; piersici caise, pepeni galbeni, banane ş.a.) şi ● antiazoemice (Urzică vieUrtica dioica, CicoareChichorium intybus, ZămoşiţăHibiscus trionum, Coada-caluluiEquisetum arvensis ş.a., precum şi unele legume şi fructe: bob, fasole verde, ţelină, păstârnac, mere, pere, prune, pepene verde, grapefruit ş.a.).
*** Iată o formulă terapeutică simplă, care poate fi aplicată de către fiecare dintre noi: Etapa I – cura de epurare, 3-6 zile în prima repriză,
6-9 zile în cea de-a doua zi şi 9-12 zile în cea de-a treia. În această etapă se consumă numai sucuri de legume şi fructe (mai puţin cele cu conţinut ridicat de glucide – portocale, mandarine, pere, prune, struguri etc.) şi ceai, decoct circa
5 minute, 1-2 litri pe zi, neîndulcit, din următorul amestec de plante medicinale: frunze de Urzică vie (Folium Urticae) 5 p, Trei-fraţi-pătaţi (Herba Violae tricoloris) 4 p, Pufuliţă (Herba Epilobi hirsitusi) 3 p, frunze şi fructe de Afin (Folium et Fructus Myrtilli) 3 p, Păpădie (Folium Herba Taraxaci) 2 p, funze de Dud (Folium Mori) 2 p, Coada-şoricelului (Flores et Herba Millefolii) 1 p, Teci de fasole (Fructus Phaseoli sine seminibus) 1 p şi frunze de Anghinare (Folium Cynarae) 1 p. Etapa a II-a – tratamentul propriu-zis, 1-1,5 luni, în care la cele enumerate în etapa I se adaugă: Tinctura antidiabetică sau ceai antidiabetic Varianta I – cu plante medicinale care se găsesc în comerţ: licheni de Piatră (Lichen Islandicus) 5 p, Tintaură (Herba Centauri) 4 p, Drăgaică (Herba Galii veri) 3 p, Urzică moartă albă (Herba Lamii albi) 2 p, flori de Sulfină (Flores Meliloti) 1 p şi Rostopască (Herba Chelidonii) 1 p. Din tinctură se iau 1-2 picături pe kilocorp, de 3 ori pe zi, cu circa 30 de minute înaintea meselor principale, în aproximativ 200 ml din ceaiul prescris pentru etapa I, din care se va consuma, în continuare, 1-2 litri pe zi. Din ceaiul antidiabetic se beau 3-4 căni pe zi (0,5-1 litru). Varianta II – cu plante medicinale care nu se găsesc în comerţ: Ciumărea (Herba Galegae) 4 p, scoarţă de Dracilă (Cortex Berberidis) 2 p, flori de Rapiţă (Flores Brassicae rapae) 1 p, frunze de Cătină roşie (Folium Tamarixi) 1 p şi Sânziene albe (Herba Galii mollugi) 1 p. Din tinctură se ia 1 picătură pe kilocorp, de 3 ori pe zi după aceleaşi reguli ca la varianta I, iar din ceai se beau 3-4 căni pe zi (0,5-1 litru). Ambele variante de tincturi şi ceaiuri antidiabetice pot fi luate concomitent. La tratamentul cu ceaiuri şi tincturi de plante medicinale se adaugă: Macerat de Aloe (Aloe vulgaris, Aloe socotrina sau Aloe arborescens), 1-2 linguriţe de 3 ori pe zi, cu circa 30 de minute înain­tea meselor principale. Pulbere de pseudobace de Ienupăr (Fructus Juniperi), 1-3 vâr­furi de cuţit (1-3 grame), de 2-3 ori pe zi, cu creşteri treptate, în ceaiul prescris, cu circa 30 de minute înaintea meselor principale. Contra­indicaţii: inflamaţii renale, acute şi prudenţă în insuficienţa renală. Pulbere de fructe de Armurariu (Fructus Carduui Marianae), 0,5-1 linguriţă rasă, de 2-3 ori pe zi, în ceaiul pre­scris, cu circa 30 de minute înaintea meselor principale. Drojdie de bere uscată, 1 linguriţă de 2-3 ori pe zi după mesele principale, ca atare sau dizolvată în apă minerală sau ceai, 2 săp­tă­mâni pe lună. Petrol dublu rafinat şi Extract de pancreas animalier după regulile generale. Borş de tărâţe, 1 pahar (circa 200 ml) de 2-3 ori pe zi între mese. Contraindicaţii: gastrite, ulcer gastroduodenal şi dispepsii acide. Urina proprie, 100 ml pe zi, dimineaţa în ceaiul prescris sau în sucuri de legume şi fructe. Regim alimentar. Potrivit cercetărilor noastre, în dieta diabeticului este utilă următoarea clasificare a alimentelor : alimente permise fără limite, alimente care pot fi consumate limitat şi alimente interzise. Din prima categorie fac parte ● cele hipoglicemiante: ciuperci – conţin insulină; grâu germinat – are în compoziţie crom, mineral care stimulează metabolizarea carbohidraţilor; seminţe de dovleac şi muştar – conţin zinc, mineral care intră în compoziţia insulinei; coriandru, dafin, rozmarin, chimion, cuişoare, tarhon, pătrunjel verde; rubarbă, ceapă, usturoi, praz, napi, ridichi, varză roşie şi varză albă crude; lămâi, grapefruit, rodii, vişine, afine, mure, coacăze negre, agrişe, fructe de cătină, gutui; borş, murături; precum şi ● cele care conţin sub 10% glucide: roşii vinete, ţelină, conopidă, ardei gras roşu, galben şi verde, castraveţi, andive, sparanghel, spanac, lăptucă, gulii; pepene verde, căpşuni ş.a. A se studia şi tabelul     Conţinutul în glucide (în g%) al principalelor alimente În cea de a doua clasă se înscriu ● alimente necetogene, din care se poate consma circa 200g pe zi (soia – conţine zinc; fasole şi mazăre uscate, alune, nuci, migdale, precum şi alimentele care au în compoziţie între 10% şi 20% glucide: măsline verzi, anghinare, păstârnac, fasole verde; mere, pere, piersici, caise, cireşe; prune, struguri, zmeură, pepene galben, portocale ş.a.) şi ● alimente cetogene, din care se poate consuma sub 100g pe zi (ficat de vită, peşte oceanic şi fructe de mare, mai ales scoici – conţin crom; peşte de apă dulce, carne de pasăre, lapte degresat, brânzeturi slabe, ouă, precum şi alimentele care au între 20% şi 40% glucide: cartofi, pâine graham sau integrală, mazăre verde, banane, castane ş.a.). A treia grupă cuprinde: ● dulciurile de orice natură, ● grăsimile nesaturate (slănină, untură, unt, smântână, margarină etc.), deoarece măresc rezistenţa la insulină; ● carnea de mamifere – este intens cetogenă şi conţine substanţe toxice (uree, acid uric, creatinină, adrenalină etc.); ● prăjelile de orice natură, deoarece, aşa cum au demonstrat cercetări mai mult sau mai puţin recente, pe suprafaţa alimentelor prăjite iau naştere substanţe toxice; de pildă pe cea a cărnii se formează polimeri, iar pe cea a produselor care conţin amidon (cartofi, aluat, pâine ş.a.) acrilamidă, ambii compuşi fiind deosebit de nocivi; ● afumăturile şi alimentele fripte pe grătare cu cărbuni, deoarece se încarcă cu benzpiren, o substanţă de asemenea toxică; ● nutrienţii care conţin E-uri nocive, fiindcă măresc numărul de radicali liberi din organism, duşmanii principali ai sănătăţii noastre care provoacă majoritatea bolilor degenerative, inclusiv diabetul zaharat; ● produsele fine de panificaţie şi cofetărie – au fost eliminate din conţinutul lor fibrele vegetale, care reduc absorbţia glucidelor în intestine; ● băuturile răcoritoare chimizate – au în compoziţie cel puţin trei substanţe toxice: aromatizanţi, conservanţi şi coloranţi; cafeaua şi alcoolul – inflamează şi obosesc pancreasul; măslinele negre – au fost obţinute prin tratarea măslinelor verzi cu soluţie de sodă caustică, produs deosebit de otrăvitor; ● sarea fină (recristalizată) – are în compoziţie ferocianură de sodiu, substanţă foarte toxică ş.a. Consumul zilnic de glucide nu trebuie să depăşească 1,5g de kilocorp, cel de proteine 1g de kilocorp, iar cel de lipide 1,2g de kilocorp. Obligatoriu trebuie înscrisă în „meniul“ terapeutic antidiabetic şi mişcarea în aer liber, deoarece, pe lângă faptul că fortifică organismul, activează circulaţia sanguină, reducând rezistenţa organismului la insulină. Etapa a III-a – pauză circa 2 săptămâni. Tratamentul trebuie urmat circa 2 ani. Iniţial, va fi urmat timp de 6 luni, perioadă care se împarte în 3 reprize, fiecare a 2 luni structurate pe cele 3 etape prezentate, apoi se reduce timp de 1 an la 2 luni pe trimestru şi în con­tinuare 1 lună pe trimestru.             A se vedea şi Cazuistică selectivă de la Anexe.


3. Primul ajutor în cazul comei legate de diabet

Există două situaţii principale în care diabeticul îşi poate pierde cunoştinţa din cauza bolii: coma diabetică şi coma insulinică. 1) coma diabetică este provocată de intoxicaţia cetonică, produsă la rândul ei de creşte­rea glicemiei mult peste limita maximă admisă – 110 mg%; simptomele principale în această ipostază sunt faţa roşie a victimei, halenă cu miros de mere putrede şi pielea uscată; 2) coma insulinică este generată de scăderea bruscă a glicemiei mult sub limita minimă admi­să – 70 mg%, cauzată, la rândul ei, de supradozarea insulinei sau de adenom pancreatic (îndeosebi insular); indiciile de bază ale acestei situaţii sunt paloarea şi pielea rece şi lipicioasă ale bolna­vului.În cazuri grave, încetează respiraţia şi bătăile inimii (apare şocul diabetic sau, respectiv, şocul insulinic). În toate situaţii, măsurile pe care le vom lua sunt în ordine următoarele: ● Aşezăm bolnavul cu faţa în sus, cu capul mai sus decât restul corpului, în cazul comei diabetice (pentru a reduce afluxul de sânge către creier – fig. 12) şi cu pi­cioa­re­le mai sus decât capul, în cazul comei insulince (pentru a mări afluxul de sânge către creier – fig. 24). ●  În continuare procedăm ca la Accidentul vascular cerebral, cu amendamentul că poziţia accidentatului rămâne cea stabilită în raport de simptomele pentru comă diabetică şi respectiv insulinică. ● După ce accidentatul s-a trezit, îl interogăm asupra bolii de care suferă şi comparăm informaţiile obţinute cu simptomele pe care le prezintă. În situaţia în care pierderea cunoştinţei este legată de dia­bet, îi administrăm intravenos sau sublingual hipoglicemiante în cazul în care a avut comă diabetică şi sublingual zahăr sau miere dacă a avut comă insulinică. La nevoie (nu dispunem de miere, zahăr sau hipoglicemiante), putem înlocui mierea şi zahărul cu pulbere de rădăcină de Lemn dulce (Radix Liquiritiae) – conţine circa 25% zaharoză sau de rizom de Feriguţă dulce (Rhizoma Polypodiae) – conţine peste 5 zaharoză, iar hipoglicemiantele cu pulbere de Ciumărea (Herba Galegae), 1 linguriţă rasă, tot sublingual înmuiată cu puţină apă şi ad­ministrată din 4 în 4 ore, fără a depăşi 4 linguriţe în 24 de ore. Dacă plantele sunt verzi, se folosesc tocate mărunt.

 

 

Comunicări ştiinţifice

 

TRATAREA CANCERULUI CU MIJLOACE NATURALE

Extras din comunicarea ştiinţifică pe această temă, susţinută de inginer Fănică-Voinea Ene la cea de a  VI–a Conferinţă Internaţională de Terapii Complementare de la Arad - România, în perioada 6-8 septembrie 2002

1. Principalii agenţi cancerigeni

Dacă „scânteia” etiologică a cancerului ne scapă, în schimb o bună parte din factorii favorizanţi ai acestei groaznice maladii au fost sintetizaţi. Aceşti agenţi cunoscuţi, cum au fost denumiţi de cei mai mulţi experţi, ocupă cam 80 % din totalul unui spaţiu virtual, potrivit estimărilor regretatului profesor doctor Ion Pleşca de la Spitalul Fundeni. Restul de 20 % este rezervat agenţilor necunoscuţi, după evaluările aceluiaşi cunoscut oncolog. Ei rămân o culpabilă pată neagră pentru ştiinţa contemporană, care a pătruns tainele cosmosului, dar din păcate mult mai puţin pe cele ale microcosmosului uman.
Majoritatea specialiştilor consideră că potenţialul cel mai mare de risc îl prezintă agenţii endogeni. Împreună cu acelaşi reputat oncolog, am întocmit o statistică a contribuţiei acestora la apariţia neoplaziilor. Iato: dezechilibrele metabolice 10 %, deficitele imune 10 %, bătrâneţea 7 %, creşterea proporţiei de radicali liberi tot 7 %, bolile cronice 6 % şi predispoziţiile genetice  4 %, total 44 %.
Un loc important în etiologia bolii canceroase îl ocupă şi agenţii exogeni. Potrivit aprecierilor noastre, influenţa acestora este ilustrată de următoarele procentaje: alimentaţia defectuoasă 14 %, poluarea 8 %, fumatul, 5 %, alcoolul 3 %, stresul 2 %, radiaţiile nocive 2 %,  drogurile 1 %, unele medicamente chimice 0,9 %, unele substanţe naturale toxice  0,09 %  şi energiile patologice 0,01 %, total 36 %.
 În cadrul dezechilibrelor metabolice, stricto senso, noi înscriem diferitele perturbări ale reacţiilor succesive dintre substanţele intrate în organism şi cele secretate de organele şi sistemele corpului nostru. Referitor la prima categorie, potrivit statisticilor noastre, peste 70% din bolnavii de cancer suferă într-un fel sau altul de dereglări ale reacţiilor biochimice de asimilare şi descompunere a substanţelor necesare vieţii: degradarea  alimentelor, sinteza aminoacizilor, procese de ardere celulară ş.a. Asemenea perturbări constituie un teren favorabil pentru degenerarea celulară – mecanismul de bază al apariţiei cancerului. Cauzele principale sunt în general legate de afectarea organelor implicate: stomac , intestine, pancreas, ficat, glande endocrine, rinichi, plămâni, piele ş.a. Cea mai nefasta influenta o are aici supragreutatea. Ea poate favoriza apariţia cancerului mai ales prin nivelul scăzut al respiraţiei celulare şi alterarea receptorilor pentru hormoni şi enzime de pe membrana celulară. Statisticile relevă că neoplasmele colo-rectale, de sân, de ovare şi de prostată sunt de 2 ori mai frecvente în rândul supraponderalilor decât în cea a normoponderalilor.
            Alt factor incriminat este scăderea imunităţii. Ea duce la diminuarea reacţiilor de apărare împotriva anormalităţilor de orice fel, iar de aici până la cancer nu-i decât un pas. Fenomenul îşi are originea în general în focarele de infecţii netratate la timp sau incorect combătute, în intoxicaţiile cronice, în insuficienţa oxigenare a ţesuturilor, precum şi în sedentarism, predispoziţii genetice ş.a.
Privind bătrâneţea, este credem de ajuns să reamintim că peste 80 % dintre bolnavii de cancer provin din rândul persoanelor vârstei a treia.
Cât priveşte creşterea proporţiei radicalilor liberi (a oxidanţilor) peste limitele normale, considerăm că ea este determinată în principal de perturbaţiile în funcţionarea organelor de eliminare: colon, rinichi, plămâni şi piele.
            Referitor la bolile cronice, statisticele relevă că pot degenera în cancer, mai ales: · Infecţiile greu vindecabile, în special cele virale (cu Papilloma –  cancer genital şi urinar, cu Epstein Barr –  limfoame maligne şi cancer nazofaringian, cu virusul Hepatic B şi C – neoplasm hepatic primar, cu Herpes simplex – cancer bucal şi genital, cu HIV – leucemii, limfoame maligne şi cancer pulmonar, cu Prioni – cancer cerebral, leucemii etc. · Ulceraţiile, iritaţiile şi inflamaţiile persistente pot determina de asemenea cancer: bucal, genital, de piele, gastric, esofagian, de colecist, de cec, de colon, anorectal etc. · La fel, dereglările hormonale netratate la timp pot duce la cancer, în special al glandelor endocrine, a căror secreţie este anormală. De pildă, potrivit cercetărilor noastre, aproape 90 % din cazurile de neoplasm tiroidian, al glandelor sexuale şi al anexelor lor (uter, ovare, sâni,  testicule şi prostată), al glandelor suprarenale şi al pancreasului au apărut pe fondul tulburărilor în funcţionarea acestora, necombătute la timp.
            Predispoziţiile genetice, deşi au o incidenţa scăzută, pot genera boala neoplazică, dacă nu se iau măsuri de contracarare a acestora. Cu alte cuvinte, dacă pe linia filiaţiei noastre ereditare au fost sau sunt bolnavi de cancer, e bine să urmăm periodic tratamente antineoplazice naturale.
Abordând alimentaţia defectuoasă, apreciem că sunt de incriminat îndeosebi: · Acizii graşi saturaţi (grăsimile animaliere şi margarinele) – principala sursă de radicali liberi, responsabili de aproape toate bolile degenerative, inclusiv de cancer. Ei favorizează în special apariţia cancerului de sân, de colon şi de prostată, potrivit cercetătorilor americani. De exemplu, incidenţa acestor  neoplasme în rândul negrilor americani este de 2-3 ori mai mare decât în cel al africanilor, care consumă puţine grăsimi animaliere, după estimările aceloraşi cercetători. · Carnea, îndeosebi cea de mamifere – conţine substanţe toxice (uree, acid uric, cteatinină, adrenalină ş.a.), care, se ştie, facilitează apariţia cancerului. Totodată, prin prelucrare termică se formează în structura sa compuşi mutageni, deci cancerigeni. Ea favorizeaxă mai ales apariţia cancerelor colo-rectale. De exemplu în ţările africane, unde se consumă puţina carne, aceste neoplasme sunt rare, în comparaţie cu ţări ca Anglia şi Germania. Se invoca drept cauză apariţia în colon a unor substanţe cancerigene în urma acţiunii bacteriilor asupra acizilor biliari şi derivaţilor colesterolului. · Prăjelile  de orice natură, deoarece la suprafaţa cărnii prăjite se formează – polimeri (îndeosebi acroleină), iar la cea a produselor care conţin amidon (cartofi, paste făinoase, pâine, aluat, produse fine de panificaţie şi cofetărie, orez ş.a. ) – acrilamidă. Ambele substanţe sunt carcinogene. · Afumăturile şi alimentele fripte pe grătare cu cărbuni, deoarece se încarcă cu benzpiren, substanţă de asemenea neoplazică. · Alimentele conservate cu nitriţi (carnea şi mezelurile) duc la formarea în organism a nitrozaminelor, substanţe cancerigene. · Nutrienţii care conţin aditivi alimentari ( E-uri ) – măresc numărul de radicali liberi din organism. Cele mai periculoase E-uri sunt considerate a fi E- 124, 127, 128, 220-228, 230-233, 249-252, 320, 621, 950, 952 şi 954. · Alimentele fierte – se distrug majoritatea vitaminelor (un important scut împotriva bolii ucigaşe) şi totodată se formează în compoziţia lor minerale insolubile, care agresează ţesuturile. · Produsele fine de panificaţie şi cofetărie – au fost îndepărtate din conţinutul lor fibrele vegetale (care diluează substanţele carcinogene din intestine), precum şi importante vitamine, în special cele din complexul B. · Alimentele mucegăite – conţin  aflatoxine, care pot produce lanţuri celulare degenerescente. · Zahărul şi produsele din zahăr determină perturbaţii metabolice grave şi degradează capilarele. · Dulciurile artificiale (de exemplu ciclamaţii folosiţi la prepararea băuturilor răcoritoare hipocalorice), provocând mai ales cancerwe vezicale. · Uleiurile vegetale râncede şi refolosite pentru prăjeli – conţin oxizi toxici si acroleină, substanţe care irită ţesuturile. · Băuturile răcoritoare industriale – au în compoziţie cel puţin patru substanţe cancerigene: coloranţi, aromatizanţi, conservanţi şi edulcoranţi. · Cafeaua în exces – (este toxică, distruge enzimele şi vitamine importante din organism şi poate provoca ulceraţii gastrice şi leziuni pancreatice. · Alimentele iradiate în vederea conservării (fulgii de cartofi şi fulgii de fasole). · Piperul negru – conţine safarol, o substanţă carcinogenă. · Ciupercile comestibile – conţin hidrazină, un compus cancerigen. · Nutrienţii proveniţi din surse obţinute prin inginerie genetică – conţin substanţe mutagene, care pot produce mutaţii celulare şi deci şi boala canceroasă. · Mâncarea preparată sau ţinută în vase de aluminiu  – în combinaţie cu oxizii de aluminiu, unii nutrienţi devin toxici. · Sarea fină (recristalizată) – are în compoziţie ferocianură de sodiu, substanţă foarte toxică. · Măslinele negre –au fost obţinuteprin tratarea măslinelor verzi cu soluţie de sodă caustică, produs deosebit de otrăvitor ş.a.
Poluarea favorizează neoplazia îndeosebi prin: · Substanţe toxice (orice substanţă toxică este şi potenţial cancerigenă) dispersate în mediul înconjurător (sol, subsol, apă şi aer) şi care pătrund în organism pe diferite căi (orală, respiratorie şi cutanată): îngrăşăminte chimice, pesticide, ierbicide, praf, pulberi, oxizi, vapori de lacuri şi vopsele, gaze de eşapament etc. Cei mai periculoşi poluanţi sunt consideraţi nitraţii (prezenţi mai ales în îngrăşăminte chimice pe bază de azotaţi) care în combinaţie cu aminele din alimente produc nitrozamine, iar după ce ajung în organism interacţionează cu componentele sângelui formând methemoglobina. Ambele substanţe pot genera direct sau indirect boala neoplazică. Nu sunt de neglijat nici hidrocarburile ciclice aromatice (HPA) – îndeosebi benzpirenul, benzantracenul şi benzfluorantrenul – a căror acţiune cancerigenă a fost demonstrată experimental pe animalele de laborator. · Germeni microbieni (viruşi, bacterii, paraziţi) şi micotici (diferite mucegaiuri), alt factor poluant, pot genera cancer, mai ales prin slăbirea sistemului imunitar.
Fumatul favorizează apariţia îndeosebi a cancerului pulmonar, care este de 21 de ori mai numeros în rândul fumătorilor decât în cel al nefumătorilor. Substanţa principală de acuzat aici este benzpirenul din fumul de ţigară.
Alcoolul prin toxicitatea sa, cât şi prin proprietatea de a irita ţesuturile poate provoca mai ales cancerul esofagian (care este de 17 ori mai frecvent in rândul băutorilor, decât în cel al nebăutorilor ), pancreatic şi gastric. În plus, alcoolul potenţează efectul neoplazic al fumatului.
Drogurile măresc mai ales riscul cancerului pulmonar, orofaringian şi laringian, din cauza toxicităţii lor, precum şi a slăbirii de către acestea a capacităţii de apărare a organismului.
Unele medicamente chimice. Ca orice substanţe străine naturii noastre somatice, provoacă reacţii de respingere, stări anormale unei derulări fiziologice fireşti proceselor vieţii, care pot declanşa boala canceroasă. Între acestea, specialiştii enumeră mai ales: estrogenii (cancer uterin şi mamar), steroizii anabolizanţi (cancer hepatic primar), tranchilizantele, antibioticele, antihistaminicele, cortizonicele, anticoncepţionalele ş.a.

Stresul  poate favoriza cancerul mai ales prin diminuarea reacţiilor de apărare a organismului, cât şi prin accelerarea proceselor oxidative. Dar stresul generează şi o serie de tulburări psihosomatice – diminuarea potenţialului energetic, intensificarea metabolismului, mărirea secreţiei de hormoni (în special corticoizi), toxemie (eliminarea insuficientă a produşilor de degradare), sporirea cantităţii de radicali liberi, creşterea trigliceridelor, colesterolului şi lipidelor sanguine, spasmofilie, gastrite şi ulcer gastro-duodenal, dischinezie biliară, steatoză hepatică, hipertensiune arterială, ateroscleroză, cardiopatie ischemică, accidente vasculare ş.a. – care pot constitui teren propice apariţiei cancerului.

 
Radiaţiile nocive (cosmice, solare, telurice, ale surselor radioactive ş.a.) facilitează indubitabil apariţia cancerului. · Radiologii au de pildă un risc mai mare de contactare a leucemiei. · În zonele cu zăcăminte de uraniu este mai frecvent cancerul pulmonar, din cauza radonului, un gaz radioactiv, produs de acest minereu. · Expunerile prelungite la soare pot duce la melanom malign şi epiteliom, mai ales din cauza ultravioletelor. · Acelaşi pericol îl prezintă şi lămpile pentru bronzat. · Un gen aparte de radiaţii, cele telurice, tulbură sistemul nostru bio­energetic şi metabolismul – generator şi con­su­mator de energie –, ceea ce poate favoriza apariţia de celule neoplazice. Veţi întreba poate, cum pot fi ele identi­ficate? Există în ţara noastră destui specialişti. Dacă doriţi să preveniţi asemenea pericole, chemaţi-i să vă facă testarea radiestezică măcar a locuinţei şi biroului.

Şi unele substanţe naturale pot facilita apariţia celulelor neoplazice. · Cercetătorii menţionează în acest sens în primul rând unii compuşi din alimente, între care: gossypolul (din uleiul de seminţe bumbac, folosit la prepararea unor margarine), psoralenul (prezent în ţelină, rădăcina de pătrunjel şi alte plante înrudite – consumate desigur în exces ), hydrazina (din compoziţia ciupercilor comestibile folosite tot excesiv) şi safarolul (întâlnit în structura vegetală a dafinului american şi a piperului negru). · Există şi unele plante medicinale cancerigene, în special cele care conţin estragol (uleiul volatil de busuioc – Aetheroleum Basilici), lucidină (rădăcină de roibă – Radix Rubii), alcaloizi pirolizidinici (tătăneasă – Symphytum officinale, flori de podbal – Flores Farfarae, arăţel – Cynoglossum officinale, cruciuliţă – Senecio jacobea şi S. Vulgaris, captalan – Petasites hybridus, limba-mielului – Herba Boraginis ş.a.), azaronă (rizomul de obligeană – Rhizoma calami), acid aristolochic (mărul-lupului – Aristochia clematitis, întrebuinţat peste dozele admise şi vreme îndelungată, fără pauze), heleboreină (spânz – Helleborus purpurascens, la fel, folosit peste dozele admise şi multă vreme, fără pauze) şi cianuri de potasiu (toate speciile de ferigă – Dryopteris filix-mas, Athyrium filix-femina, Dryopteris spinulosa, Polypodium vulgare, Cystopteris fragilis ş.a., mai ales sporii degajaţi de ele).
            O notă aparte o prezintă mărul-lupului şi spânzul. Potrivit multor cercetători (între care prof. dr. Ion Pleşca, ing. Ioan Groza, prof. dr. Simion Bolte, dr. Cristian Boerescu ş.a., în rândul cărora se înscrie şi autorul rândurilor de faţă), aceste plante au certe proprietăţi anticancerigene (în special de lizare a tumorilor si imunostimulatoare). Dar repetăm, depăşirea dozei de toxicitate şi utilizarea lor internă vreme îndelungată, fără pauze pot duce la efecte contrare (activarea celulelor cancerigene).
            Este de acuzat şi staţionarea în zone cu energii patologice, în special în camere în care au zăcut bolnavi de cancer. Este vorba despre efectul remanent al bioenergiei organismelor vii după dispariţia acestora. Prin antiteză, să staţionăm cât mai mult în biocâmpuri cu energii pozitive: camere în care au locuit oameni sănătoşi; colectivităţi optimiste, vesele, binevoitoare; păduri cu arbori generatori de influenţe benefice; fâneţe cu plante medicinale ş.a.


2. Tratament


Azi, tratamentul pentru cancer se bazează mai ales pe paliative. Chimioterapia, radioterapia, chirurgia şi alte asemenea metode vizează cu prioritate destructurarea celulei canceroase, care este efectul bolii şi nu mecanismul ei. Ca atare, în urma unui astfel de tratament, organismul este curăţat de celulele ucigaşe, dar acestea se refac, pentru că nu este atacat sistemul lor de producere. Pentru a obţine rezultate notabile în combaterea maladiei, trebuie să mergem la rădăcina sa. A viza doar efectul şi nu cauza, este din păcate, insuficient. Pornind de la aceste considerente, este necesar ca tratamentul bolii să fie orientat spre acele pârghii ale organismului care pot distruge… maşinăria ei. Mijloacele folosite (plante medicinale, produse apicole, argilă, petrol dublu rafinat ş.a.) nu contravin metodelor alopate utilizate în prezent, ci le completează.
Între pârghiile de care vorbeam, un rol important îl are schimbarea drastică a metabolismului.
            Acest proces se realizează în primul rând prin scoaterea din dietă a alimentelor nocive abordate în capitolul anterior.
             Pe de altă parte, vom introduce în consum alimente care conţin substanţe anticancerigene: · Varză albă – activează o enzimă anticancerigenă, care se produce în ficat. · Brocoli, conopida şi napii – stimulează sistemul enzimatic intestinal şi pulmonar, crescând rezistenţa la cancer. · Sparanghelul, ridichiile şi hreanul – conţin substanţe care inhibă mutaţiile celulare, diminuând proliferarea celulelor canceroase. · Morcovul, spanacul, ştevia, urzicile, lăptuca, loboda albă şi alte verzituri –  prin conţinutul lor bogat în  carotenoizi (provitamina A) care se ştie activează producerea de citokine, precum şi în acid folic, mangan şi fier, stimulează sinteza anticorpilor. · Orzul verde şi grâul verde – conţin acid abscizic, substanţă care încetineşte dezvoltarea tumorilor maligne. · Sfecla roşie, varza roşie, ştirul şi alte legume de culoare roşie –  conţin flavonoide,  compuşi cu efecte antitumorale. · Usturoiul –  neutralizează nitrozaminele (substanţe cancerigene), îndeosebi prin conţinutul său bogat în alicină. · Fasolea şi lintea – au în compoziţie substanţe care stimulează producerea de imunoglobuline. · Soia – activează sistemul de apărare al organismului, mai ales prin conţinutul ei bogat în fitohormoni feminini şi aminoacizii lisină, cisteină, tirozină şi glutamină, iar prin genisteină încetineşte înmulţirea celulelor canceroase. · Seminţele de dovleac şi muştar –  au în compoziţie zinc, util în combaterea tuturor formelor de cancer, dar mai ales a celui de prostată, testicule, sân si ovarian. · Mărarul, pătrunjelul, leuşteanul, tarhonul şi cimbrul – au efect antitumoral, mai ales prin uleiurile volatile din compoziţia lor. · Ceapa –  este utilă în lupta cu cancerul, îndeosebi prin acţiunea ei antioxidantă. · Seminţele de caise, prune, piersici, mere, pere şi gutui – au acţiune anticancerigenă, deoarece sunt bogate în letril – vitamina B17 (antitumorală). · Şi nucile au efect antineoplazic, îndeosebi prin compoziţia lor în aminoacizii arginină (care stimulează fabricarea anticorpilor), triptofan (încetineşte degenerarea celulară) şi tirozină (măreşte rezistenţa organismului la boli, inclusiv la cancer). · Măceşele, afinele, murele, coacăzele, zmeura, agrişele, fructele de cătină albă, vişinele şi cireşele –  prin conţinutul lor bogat în vitamina C, sunt imunostimulatoare şi antioxidante importante. · Caisele, piersicile şi prunele –  au în compoziţie acizi organici, care reduc proporţia de radicali liberi din organism. · Citricele –  conţin substanţe antioxidante;  în plus au  în ţesutul alb pectine,  un alt compus anticancerigen(inhibă geneza celulelor canceroase);· Strugurii roşii –  au în structura lor resveratrol, substanţă care diminuează proliferarea celulelor cancerigene, iar seminţele acestora conţin acid gama linoleic (AGL) şi antoceani, activatori ai celulelor imunitare T. · Legumele şi fructele crude (neprelucrate termic) –  au efecte anticancerigene, mai ales prin conţinutul lor bogat în enzime. · Şi borşul de tărâţe conţine numeroase enzime cu rol imunostimulator. · Tărâţele de grâu şi de porumb şi fulgii de ovăz –  diluează carcinogenii din intestine, în special acizii biliari, fiind utile îndeosebi în combaterea cancerului de colon. · Grâul germinat – fortifică imunitatea, în special prin conţinutul său în acizi nucleici, seleniu, magneziu şi vitamina E. · O categorie aparte de nutrienţi imunitar antineoplazici o constituie uleiurile vegetale, în special cele obţinute prin presare la rece, din seminţe de soia, rapiţă, luminiţa nopţii, floarea soarelui, susan,  miez de nucă, alune, fistic şi germeni de porumb. Toate au în compoziţie, după cum bine se cunoaşte, acizi  graşi nesaturaţi, care formează în organism, în prezenţa fosfolipazei şi a ionilor de calciu, prostaglandine, tromboxani, leucotrine şi lipoxine, metaboliţi ai acidului arahidonic cu important rol pro-inflamator. În general aceste substanţe constituie chemoatractanţi activi care induc un puseu imun respirator puternic cu eliberarea de enzime lizozomiale. Sunt chemate în zonele neoplazice în special limfocitele de tip T, cu rol conducător în procesele imune, după cum au stabilit specialiştii. Dar uleiurile vegetale conţin şi o mare cantitate de coenzimă Q10, în special cele  de soia 9,2%, rapiţă 7,3%, alune 1,7%, nuci 1,4% şi germeni de porumb 1,3%. Această substanţă asemănătoare vitaminelor are, pe lângă acţiunile sale curative  în bolile cardio- şi cerebrovasculare, şi importante efecte imunitare anticancerigene, manifestate mai ales prin activarea secreţiei de citokine. Uleiurile vegetale au şi acţiune antioxidantă, prin compoziţia lor bogată în acid gama linoleic (AGL) şi vitamina E. În plus, ele stimulează producerea unor hormoni care accelerează sinteza de celule imunitare, cum ar fi hormoni de creştere, o parte din hormonii sexuali, endorfine, arginin-vasopresină ş.a. · Strâns legate de efectele imunitare ale uleiurilor vegetale sunt şi cele ale calciului sintetizat pe cale naturală, în special al celui obţinut din cojile de ouă şi din cochilii sau organisme de  animale marine, dar şi din lapte, în special cel prins şi iaurtul obţinut pe cale naturală (fără enzime sintetice), deoarece are în plus enzime şi acizi organici care potenţează efectul imunostimulator al calciului. Rolul calciului în imunitate este bine definit. El determină în interiorul citoplasmei dinamizarea enzimelor care metamorfozează acizii graşi nesaturaţi în  substanţe active imunitar, cum arătam mai înainte. De ce trebuie folosit calciul sinterizat, pe cale naturală şi nu cel obţinut din roci, e simplu. În principal fiindcă este  produs prin procese biologice, apropiate structurii  noastre somatice şi deci acceptate de organism şi nu prin prefaceri geologice care, evident, sunt total diferite de cele ale organismelor vii. · Laptele prins şi iaurtul –  au şi efect antitumoral, în principal prin vitamina D şi acidul lactic, mai ales în neoplasmul intestinelor. Laptele de capră are în plus şi alte substanţe anticancerigene. · Cercetătorul canadian Ellison a demonstrat că şi zerul, un produs secundar al preparării caşului, are efecte imunostimulante şi antitumorale printr-o serie de proteine specifice. · Brânza de vaci proaspătă –  conţine triptofan, vitamina B6 şi magneziu, substanţe care dezactivează radicalii liberi. · Peştele oceanic în general –  are în compoziţie importante substanţe anticancerigene : acizi graşi nesaturaţi (antioxidanţi) şi coenzima Q10 (imunitară şi antitumorală), iar peştele oceanic gras are în plus în structură acid eicosapentenoic, care încetineşte ritmul de înmulţire a celulelor canceroase. · Fructele de mare şi algele marine –  au efect antioxidant notabil prin conţinutul lor în seleniu, cobalt şi vanadiu. · Ouăle, in special gălbenuşul (crud sau moale) –  conţin colină, vitamină care stimulează eliminarea toxinelor din organism şi fortifică sistemul imunitar. · Timusul de mamifere (o glandă aflată sub stern) –  are în compoziţie hormoni care stimulează producerea de limfocite T. ·  Un alt produs antineoplazic este polenul apicol –  util mai ales prin metionină, aminoacid antioxidant şi imunitar. · Sunt recomandate în lupta cu cancerul şi cartilagiile de rechin şi de bovine, deoarece –  devascularizează tumorile, destructurându-le. · Un efect asemănător îl are şi ceaiul verde. · Condimentele de genul scorţişoarei şi nucşoarei –  au efect antineoplazic îndeosebi prin acidul cinnamic şi auxina din compoziţia lor. · Coriandrul – conţine derivaţi sterolici, care stimulează imunitatea. · Busuiocul – are în compoziţie saponine, care accelerează producerea de anticorpi.
            Un alt factor antineoplazic este simularea imunităţii, în special a celei celulare (de tip T), deoarece vizează nemijlocit celula – element de bază al structurii noastre somatice, care în maladia canceroasă prezintă dezvoltări anormale (excepţie fac unele tipuri de limfoame maligne şi gamapatii monoclonale). Pare nepotrivită afirmaţia care urmează, dar aici e vorba de matematică: dacă ritmul de proliferare a celulelor cancerigene este mai mic decât cel de înmulţire a  celulelor de apărare, pacientul trăieşte; dacă raportul acesta se inversează, bolnavul moare. Există numeroase mijloace care stimulează acest gen de imunitate: plante medicinale (ginseng – Panax ginseng, hidrastis – Hidrastis canadensis, echinacea – Echinacea purpurea,  ghiara-mâţeiUcaria tomentosa, coada-caluluiEquisetum arvense, gălbeneleCalendula officinalis ş.a.), produse apicole (propolis şi polen), argilă, petrol dublu rafinat, ceaiul verde, uleiul de soia, uleiul de cătină albă – Aetheroleum Hippophae ş.a. 
            Să nu uităm, de asemenea, de dezintoxicarea organismului, principiul de bază în tratarea naturistă a oricărei afecţiuni a sănătăţii. Întrucât cancerul este un puternic generator de toxine, în comparaţie cu celelalte boli, cura de epurare trebuie să fie drastică şi să vizeze perioade mai lungi. Prin acest proces privăm ţesuturile neoplazice de mediul lor propice de dezvoltare, pentru că toxinele alimentează anormalitatea celulelor.
            Tratarea bolii canceroase, ca de altfel a  oricărei afecţiuni degenerative, trebuie să vizeze şi neutralizarea oxidanţilor. În cancer, ritmul de înmulţire a oxidanţilor (radicalilor liberi) este superior oricărei altei boli. Iată de ce măsurile luate în acest sens, trebuie să fie tranşante şi riguroase. 
            Şi celelalte principii de aplicare a tratamentului naturist (al integralităţii, al individualizării curelor şi al folosirii a cât mai multe remedii şi căi de aplicare a acestora) trebuie urmate cu fermitate şi rigoare de excepţie, pe măsura gravităţii dramaticei maladii, care este cancerul.

            Ca durată, tratamentul naturist al cancerului trebuie efectuat toată viaţa, chiar dacă bolnavul se simte bine şi este considerat lecuit Numai aşa pot fi prevenite recidivele, care pot apare chiar şi la 10-20 de ani de la debut în peste 50 % din cazuri, potrivit statisticilor noastre, dacă el este urmat doar până la aşa-zisa vindecare. La început, este necesară o cură principală cu durata de 6 la 12 luni în sistemul 1-2 luni tratament şi 2 săptămâni pauză, iar după această etapă sub forma tratamentului de întreţinere de 1-2 luni pe trimestru sau semestru, după caz.
            Privind formulele terapeutice concrete, am efectuat cercetări împreună cu regretatul profesor doctor în ştiinţe medicale Ion Pleşca, renumit oncolog la Spitalul Fundeni din Bucureşti, pe care l-am mai citat. O sinteză a acelora dintre ele care pot fi aplicate de către fiecare dintre noi o vedem în rândurile ce urmează.
            Ceaiuri, tincturi sau pulberi de plante medicinale, în special  din mărul-lupului (Aristolochia clematitis), spânz (Helleborus purpurascens), rostopască (Chelidonium majus), vâsc(Viscum album) arumurariu(Silybum maranum), dracilă (Berberis vulgaris), ienupăr (Juniperus communis), dumbăţ, (Teucrium chamaedris), limba-boului (Anchusa officinalis), lipicioasă(Galium aparine), scai măgăresc (Onopordon achanthium), năpraznic (Geranium robertianum) ş.a.
Tinctură de propolis 0.5 picături de kilocorp, de 3 ori pe zi, cu circa 30 de minute înaintea meselor principale. Contraindicaţii: afecţiuni cardiace grave, insuficienţa renală şi hepatică şi alergie specifică.
Argilă suspensie,1 pahar (100- 200 ml) de 2-3 ori pe zi, cu circa 30 de minute înaintea meselor principale sau între mese şi cataplasme pe zonele afectate.
Alge marine, pulbere, 1-2 linguriţe de 3 ori pe zi în ceai, înaintea meselor.
            Ceai verde,250-500 ml pe zi, înaintea meselor. (Se poate include în amestecul de plante medicinale pentru ceai).
            Ulei de cătină (Aetheroleum Hippophae), 10 – 20 de picături de 3 ori pe zi înaintea meselor.
            Ulei de seminţe de struguri roşii sau de coacăz negru: 10-20 de picături, de 3 ori pe zi, înaintea meselor principale.
            Ulei de peşte sau de soia (de rapiţă, măsline, de dovleac , susan)1-2 linguriţe pe zi, dimineaţa cu aproximativ 30 minute înaintea micului dejun, cu 10-20 de picături de zeamă de lămâie.
            Petrol dublu rafinat , apă suprauşoară şi cartilagii de rechin, după regulile generale.
            Urina proprie(cine poate accepta şi suporta o asemenea cură), 100 ml pe zi, dimineaţa, în ceaiul prescris sau în sucuri de legume şi fructe.
            Regim alimentar: Se vor suplimenta mai ales alimentele care conţin vitaminele B17( letril), B9 (acid folic), B5 (acid pantotenic), colină, coenzima Q10, A, E, C şi P, aminoacidul metionină, mineralele seleniu, magneziu şi zinc, precum şi enzime, acizi nucleici şi fibre vegetale.
            Pe cât este posibil, se vor  consuma numai produse care conţin substanţe anticancerigene.
            Această cură terapeutică poate fi urmată şi concomitent cu chimioterapia şi radioterapia, cât şi înainte şi după intervenţia chirurgicală.

            În legătură cu tratamentul chimioterapic şi radiologic, ţinem să precizăm că nu ne opunem lor, cum în mod eronat sau tendenţios ne acuză unii, mai mult ca sigur necunoscători ai terapiei naturiste. Dimpotrivă, le susţinem, fiindcă ele înlătură o parte din celulele ucigaşe. Însă trebuie să ţinem seama de următoarele aspecte: unu, că deşi cancerul poate evolua pe parcursul întregii vieţi, de cele mai multe ori scurtând-o dramatic, asemenea tratamente nu pot fi aplicate toată viaţa, ci doar o perioadă scurtă de timp, de regulă 3 la 6 luni; doi, că pe lângă celulele cancerigene, distrug şi numeroase celule imunitare; trei, că după terminarea acestor cure, evoluţia maladiei se reia într-un ritm mai mare decât înaintea lor, de parcă boala ar vrea să recupereze perioada de încetinire. 
Nu suntem nici împotriva chirurgiei. Din contră, pledăm pentru ea, deoarece extirpă focarul – tumora. Dar şi aici trebuie să avem în vedere un fapt esenţial, de multe ori ignorat chiar de către medici. Anume că bisturiul nu poate elimina celulele cancerigene din sânge şi din limfă. În consecinţă, după operaţie pacientul trebuie să urmeze tratament antineoplazic cu alte mijloace.

NOTĂ. Pentru o documentare mai amplă, citiţi cărţile: ,,Să ne tratăm singuri. GHID DE TERAPIE NTURISTĂ’’, ,,Terapie naturistă. CAZUISTICĂ. Cancer. Boli autoimune. Alte afecţiuni’’ şi Terapie naturistă. GHIDUL TURISTULUI, autor inginer Fănică-Voinea Ene.

 

 

IMUNOTERAPIA CANCERULUI CU MIJLOACE NATURALE

Extras din comunicarea ştiinţifică pe această temă susţinută de ing. Voinea-Fănică Ene la cea de a IX-a Conferinţă Internaţională de Terapii Complementare de la Arad – România, 2005

Dintre agenţii cancerigeni endogeni, deficitele imune sunt însoţitoare permanente ale cruntei boli, atât la apariţia,cât şi pe timpul evoluţiei acesteia. Iată de ce, imunoterapia se înscrie între metodele terapeutice principale în lunpta cu flagelul. Experienţa noastră şi nu numai în tratarea maladiei ne îndreptăţeşte să afirmăm că în arsenalul acestui gen de tratament, cele mai eficiente mijloace terapeutice sunt cele naturale. Argumentul principal îl  constituie faptul că, având o structură deosebit de complexă în comparaţie cu cele chimice, sunt mult mai greu de decodat de către celulele ucigaşe şi ca atare foarte dificil de neutralizat. Nimeni şi nimic nu a întrecut până în prezent natura în privinţa plurivalenţei creaţiilor existente pe pământ şi în univers, inclusiv în sfera medicamentelor. Prin urmare, dacă sistemul imun este susţinut în mod natural, oricât de subtile ar fi mecanismele de scăpare neoplazică, ele nu-l pot orbi în asemenea măsură încât să devină complet inert, cum se întâmplă într-un nefericit final în cazul activării sale cu compuşi sintetici, fie ei imunotoxine, interferoni, vaccinuri, anticorpi, clone etc. Poate că aceste afirmaţii nu  au acoperire şi în probe de laboraor, dar sunt atestate de practică. De pildă peste 80% din cercetările privind tratarea cancerului vizează remedii naturale: ba o plantă sau arbore, ba un ţesut animalier, ba o substanţă din organismul uman etc. Pe de altă parte, cu mijloace de sinteză nu s-au putut vindeca definitiv mai mult de 3% din pacienţii bolnavi de cancer, pe când cu cele naturale, potrivit statisticelor noastre,  procentul este de 9 ori şi ceva mai mare (28%). Un alt factor care pledează pentru forţa imunostimulatoare sporită a remediilor naturale este compatibilitatea lor cu sistemul nostru înnăscut de apărare, ele nefiind respinse de organism, cum se întâmplă cu cele chimice. Acestea din urmă sunt primite ca ceva străin de structura somatică a orcărei fiinţe şi nu numai, ca un factor invaziv, de agresiune. Corpul omenesc are deci de luptat, pe de o parte cu năpraznica  boală, iar pe de alta cu aceste substanţe potrivnice. Să mai adăugăm şi faptul că în general mijloacele alopate se soldează cu efecte secundare nocive şi avem imaginea uriaşei drame fiziologice crate de ele. Şi ca orice dramă, ea nu poate fi nicăieri un factor prielnic, cu atât mai mult într-o acţiune complexă şi de mare fineţe terapeutică, cum este tratamentul imunitar al cancerului.
         În rândul mijloacelor imunitare naturale de combatere a maladiei, noi situăm, în ordinea importanţei lor stabilităîn raport de efectul terapeutic al acestora, îndeosebi plantele medicinale, mai ales pe cele care stimulează producerea de citokine, pe cele care conţin acetilcolină, pe cele care au în compoziţie saponine, vasodilatatoarele sau vasoconstrictoarele, după caz, precum şi pe cele care activează secreţia hormonilor cu afinităţi leucocitare; argila; produsele apicole proteice; organele animaliere cu rol imunitar; petrolul dublu rafinat; uleiurile vegetale; calciul sinteizat pe cale naurală şi alimentle care conţin vitaminele A şi D. Să le analizăm pe scurt.
         Gama plantelor medicinale imunostimulatoare este relativ întinsă. În avanpostul luptei cu boala, noi le situăm pe cele care susţin, cum spuneam, producerea de citokine. Pentru stimularea citokinelor hematopoietice, apreciem că sunt utile saschiul mic, scaiul măgăresc, busuiocul sălbatic, ţintaura, dumbăţul, ghinţura, schinelul, pufuliţa, ştirul roşu, loboda roşie, sfeca roşie, varza roşie ş.a., pentru citokinele citotoxice, mărul-lupului, spânzul, arnica, ricinul, vetricea, pochivnicul, cucuta ş.a., iar pentru citokinele de interferare (interleukine şi interferoni), echinacea, ghiara-mâţei, hidrastisul, arginţica de pădure ş.a.
Rolul citokinelor în îmbunătăţirea calităţii actului imunitar este binecunoscut. Nu insistăm asupra lui. Cât priveşte identificarea plantelor care stimulează acest proces, ea este  rodul colectivului de cercetăori ai Fundaţiei Terapia Naturistă.
În rândul plantelor medicinale care conţin acetilcolină, situăm traista-ciobanului, vâscul, teiul ş.a. Ne-aţi putea întreba, de ce punem un accent deosebit  pe plantele care au în compozitie această substaţă? Dezlegarea este simplă: pentru că, aşa cum au demonstrat numeroşi specialişti, acetilcolina participă la controlul pe care terminaţiile sistemului nervos le exercită asupra mecanismului imunităţii. Or, se ştie, acest sistem are rol conducător în răspunsul imun, ca de altfel în coordonarea funcţiilor întregului organism. 
Nu mai puţin implicate în procesele de apărare sunt şi saponinele. Ele, după cum se cunoaşte, sporesc  capacitaea de răspuns a limfocitelor la agenţii patogeni, în special prin…biciuirea acesora, prin iritaţie, amplificănd reacţiile locale celulare şi vasculare. Între plantele care conţin saponine, se înscriu, potrivit  probelor de laborator şi nu numai, săpunariţa, ghimpele, lumânărica, scânteiuţa, rotungioara, feciorica, ipcărigea, ciuboţica-cucului, trifoiul roşu, lemnul-dulce ş.a.
Refeindu-ne la plantele medicinale vasodilatatoare şi vasoconsrictoare,  opţiunea pentru fiecare din ele depinde de scopul pe care ni l-am propus prin tratament. În general, dacă se urmăreşte lizarea şi desfiinţarea ţesutului  neoplazic,  fenomen posibil în cazul tumorilor mici, în medie  de peste 3-4 centimetri cubi (luaţi aceste cifre drept foarte relative), atunci stimularea lor vasculară şi energetică este mai mult decât necesară. În  acest caz vom opta deci pentru plantele medicinale vasodilatatoare, deoarece determină creşterea fluxului sanguin în zonele afectate şi mărirea permeabilităţii ţesuturilor, facilitând în felul acesta răspunsul imun. În cazul tumorilor mari însă, liza lor nu este posibilă, decât în situaţii cu totul excepţionale. Ca atare, aici trebuie urmărită devascularizarea, dezenergizarea şi încapsulara ţesutului neoplazic. În această situaţie sunt utile plantele medicinale vasoconstrictoare, care stimulează acest proces. În prima categorie noi  înscriem hrişca, salcâmul japonez, isopul, dentiţa, dumbravnicul,  ghimpele, crăiţele, castanul sălbatic ş.a. În cea de a doua, stejarul, dreţele, cornul, cerenţelul, murul,  pecetea lui Solomon, cătina roşie, piperul-broaştei, sclipeţii ş.a.
O importanţă deosebită în fitoterapia imunitară a cancerului o au şi plantele care stimulează secreţia de hormoni cu afinităţi leucocitare. Rolul acestora în activarea răspunsului imun a fost pe deplin demonstrat de cercetători, mai ales în ce priveşte controlul nervos al fenomenului. Iată pe scurt  plantele care încurajează acest proces: pentru hormonii de creştere muguri de alun, soia, gingo, salcâm japonez, bambus, pin, brad, arin, plop negru etc,. boboci florali de bănuţei, soia, fasole, păpădie, vetrice, nalbă etc. şi lăstari de curpen, hamei,  iarba-şarpelui, osul-iepurelui, soia, fasole, brânca ursului ş.a. În cazul hormonilor tireotropi, drăgaica, drobiţa, schinduful, garcinia, aloe, maca, brânca-ursului ş.a. Pentru endorfine, zârnă, talpa-gâştii, cânepă, mac, ştirigoaie ş.a., iar pentru arginin-vasopresină, urzică, vâsc, cicoare, coada-şoricelului ş.a.
Experienţa şi studiile efectuate ne îndreptăţesc să susţien că un alt mijloc natural important de activare a reacţiilor de apărare ale oranismului este argila. O confirmă şi practica  îndelungată a argiloterapiei în tratarea unor boli infecţioase, în care, indubitabil, este implicată şi activarea imunitară. Marco Polo (1254-1324) de pildă arăta în descrierile călătoriilor sale că pelerinii care se duceau în oraşul sfânt Niabar îşi tratau febra cu pământ roşu; ulterior acesta s-a dovedit a fi argilă. Rezultate deosebite a obţinut, cu câteva decenii în urmă, profesorul Strumpf, de la Universitatea din Berlin, în tratarea holerei cu  argilă. Un alt susţinător al argiloterapiei, Jean Valnet, renumit medic naturist francez al zilelor noastre, afirmă într-una din lucrările sale că regimentele franceze care au consumat muştar cu argilă pe front, în primul război mondial, au fost  ferite de dizenterie, epidemie care, se ştie, decima rândurile soldaţilor în acea perioadă. Şi exemplele pot continua.
Pe ce se bazează în fond proprietăţile imunostimulatoare ale argilei ? Cercetătorii au demonstrat că rolul hotărâtor în acest proces îl au imunoadjuvanţii de natură minerală din compoziţia sa, în special hidroxidul de aluminiu şi bioxidul de siliciu. Pornind de aici, ne-am propus să stabilim care este cel mai eficient tip de argilă din marea ei varietate în activarea imunitară. Am ajuns astfel la concluzia că argila vânătă are cel mai puternic impact în acest proces, mai ales asupra secreţiei de limfocite şi citokine. Explicaţia e simplă: fiindcă ea are în compoziţie cea mai mare cantitate din componenţii amintiţi: hidroxid de aluminiu 21% faţă de 15 % în celelalte genuri de argilă şi respectiv 59% bioxid de siliciu, faţă de 49 % în celelalte genuri.
Importante remedii naturale imunostimulante sunt şi produsele apicole proteice, în special veninul de albine şi propolisul. Veninul de albine stimulează răspunsul imun mai ales prin conţinutul său în amine şi poliamine, cu funcţii pro-inflamatorii, iritaţia provocată de tratamentul cu această otravă benefică determinând accelerarea procesului de producere şi  transport în interiorul  zonelor neoplazice a anticorpilor şi citokinelor. Să nu uităm ce spunea Hipocrat în urmă cu aproape 2500 de ani: Daţi-mi febră şi voi vindeca toate bolile, febra fiind, după cum se ştie, expresia  unui proces inflamator. Dintre metodele de aplicare a terapiei cu venin de albine, noi optăm pentru cea a înţepăturilor directe, deoarece substanţa binefăcătoare provine nemijlocit de la sursă, nefiind afectată de  oxidare şi nici de procese de conservare şi  prelucrare pentru a fi administrată parenteral sau oral. Cât priveşte propolisul acesta stimulează răspunsul imun îndeosebi prin polipeptidele din compoziţia sa, care pe lângă inflamaţia septică stimulează şi producerea de citokine. Studiile noastre atestă indubitabil că  forma  farmaceutică cea mai eficientă a propolisului este tinctura (extractul hidroalcoolic), deoarece asigurră o bună absorbţie a substanţelor conţinute şi o concentraţie maximă a acestora pe unitatea de timp şi de volum  tisular.
În terapia imunostimulatoare  anticancerigenă naturală un loc important îl ocupă şi organele animaliere cu rol imunitar, în special timusul, măduva hematogenă şi ganglionii limfatici. Noi am experimentat extractele hidroalcoolice ale acestor organe prelevate de la porcinele sacrificate. De ce de la porcine ? veţi întreba poate. Pentru simplul motiv că aceste pe nedrept hulite dobitoare fac parte din aceeaşi grupă de animale omnivore, în care cu mai puţină onoare ne înscriem şi noi, oamenii. Or, cercetătorii au stabilit că  fenomenul de tropism terapeutic este mai accentuat la indivizi din aceeaşi specie.
Am folosit extractele citate în special pentru tratarea unor carcinoame uterine şi vezicale papillomiare. După 6 luni de cură, rezulatele au fost de-a dreptul spectaculoase: tumorile au dispărut, deşi  unele aveau dmensiuni foarte mari (majoritatea în jur de 3/4 cm). Apreciem că aceste hapy end-uri fericite s-au datorat efectelor de dinamizare a răspunsului imun îndeosebi de cătrre leucocitele şi hormonii timici obţinuţi prin procedeul amintit.
Un alt produs naturist   de stimulare a răspunsului imun este şi petrolul dublu rafinat, numit în terapeutică şi micogenil sau ulei de piatră (Oleum petrae). Deşi este uneori contestat, în special de necunoscătorii calităţilor sale curative, remediul este folosit de aproape trei secole îndeosebi în tratarea unor afecţiuni în care este implicată şi imunitatea, mai ales a cancerului şi a bolilor infecţioase. Astfel, italianul Bernardo Ramazino (1633-1714) recomanda aplicaţii cu petrol, pe baza unor rezultate cert pozitive, în combaterea cancerului de piele. Mai târziu, sibianul Samuel Hahneman (1755-1843) îl prescria intern tot în tratarea cancerului, în doze infinitezimale, după cum o cerea homeopatia – disciplina medicală a cărei părinte de necontestat este. În anul 1950, austriaca Paula Garner utiliza petrolul tot intern şi tot în tratarea bolii neoplazice . Dumitra Ene (1889-1978), o tămăduitoare română din Vrancea, folosea gazul (petrolul lampant, care se obţine de regulă doar dintr-o singură rafinare, fiind deci mai grosier) pentru tratarea multor boli între care cancer, difterie, amigdalită, variolă, plăgi etc. Un alt promotor al curei cu petrol, naturistul Otto Englisch, are meritul de a fi întrebuinţat pentru prima oară, în special în crunta bătălie cu cancerul, petrolul în amestec cu uleiuri volatile din plante medicinale, în scopul de a-i potenţa efectul terapeutic.
         Şi noi am utilizat şi utilizăm petrolul în tratarea diferitelor forme de cancer. Rezultatele au fost uneori de neaşteptat. Am avut pacienţi care s-au vindecat de adenocarcinom de prostată şi de cancer pulmonar folosind în tratament numai curele cu petrol. Ne-am întrebat fireşte care ar  putea fi explicaţia unor asemenea  efecte? Am ajuns la concluzia – pe baza studiilor comparative şi mai puţin a probelor de laborator – că este vorba de activarea de către acest remediu, în prezenţa unor enzime, a unor factori inflamatori şi a unor citokine sensibile la hidrocarburi. Dar, oricât de misterioasă ar părea acţiunea terapeutică a petrolului, realitatea rămâne realitate. De necontestat. El are certe calităţi imunostimulatoare, atestate nu numai de efectele sale benefice în lupta cu celulele ucigaşe, ci şi de forţa sa antiinfecţioasă de netăgăduit, după cum am văzut din exemplele citate.
         O categorie aparte de remedii imunitare antineoplazice o constituie uleiurile vegetale, în special cele obţinute prin presare la rece, din seminţe de soia, rapiţă, luminiţa nopţii, floarea soarelui, susan,  miez de nucă, alune, fistic şi germeni de porumb. Toate au în compoziţie, după cum bine se cunoaşte, acizi  graşi nesaturaţi, care formează în organism, în prezenţa fosfoloipazei şi a ionilor de calciu, prostaglandine, tromboxani, leucotrine şi lipoxine, metaboliţi cu important rol pro-inflamator. În general aceste substanţe constituie chemoatractanţi activi care induc un puseu imun respirator puternic cu eliberarea de enzime lizozomiale. Sunt chemate în zonele neoplazice în special limfocitele de tip T, cu rol conducător în procesele imune, după cum au stabilit specialiştii.
         Dar uleiurile vegetale conţin şi o mare cantitate de coenzimă Q10, în special cele  de soia 9,2%, rapiţă 7,3%, alune 1,7%, nuci 1,4% şi germeni de porumb 1,3%. Această substanţă asemănătoare vitaminelor are, pe lângă acţiunile sale curative  în bolile cardio- şi cerebrovasculare, şi importante efecte imunitare anticancerigene, manifestate mai ales prin activarea secreţiei de citokine.
         Strâns legate de efectele imunitare ale uleiurilor vegetale sunt şi cele ale calciului sintetizat pe cale naturală, în special al celui obţinut din cojile de ouă şi din cochilii sau organisme de  animale marine. Rolul său în imunitate este bine definit. El determină în interiorul citoplasmei dinamizarea enzimelor care metamorfozează acizii graşi nesaturaţi în  substanţe active imunitar, cum arătam mai înainte. De ce trebuie folosit calciul sinterizat, pe cale naturală şi nu cel obţinut din roci, e simplu. În principal fiindcă este  produs prin procese biologice, apropiate structurii  noastre somatice şi deci acceptate de organism şi nu prin prefaceri geologice care, evident, sunt total diferite de cele ale organismelor vii.
         În fine, dar nu în ultimul rând, imunoterapia cancerului cu mijloace naturale trebuie să cuprindă şi o alimentaţie bogată  în special în vitaminele A (retinol) şi D (calciferol). De ce? Pentru simplul motiv că aceste amine vitale, alături de efectele fiziologice generale de menţinere a sănătăţii pielii, mucoaselor şi dinţilor, de susţinere a creşterii, de consolidare a oaselor, de favorizare  a  hematopoezei, stimulează şi reacţia imună. Cum? se pune firesc întrebarea. Răspunsul l-au dat cercetătorii, care au stabilit de pildă că vitamina A activează producţia de citokine, iar vitamina D fagocitoza. Nu intrăm în amănunte.
         Cele mai utile surse de vitamină A sunt uleiul de peşte oceanic, peştele oceanic gras, ficatul, ouăle, laptele şi carotenoizii (provitamina A) din morcov, roşii galbene, andive, orz verde, pătrunjel verde, varză, lăptucă, lobodă galbenă, ardei gras galben, caise, piersici, prune şi mere galbene, pepeni galbeni, banane, căpşuni, cireşe ş.a. Duşmanii de temut ai acestei vitamine sunt: grăsimile animaliere, margarinele, alcoolul, cafeaua, drogurile, antiacidele, aspirina, barbituricele ş.a. Absorbţia retinolului este dinamizată de prezenţa vitaminelor B, D şi E, precum şi a  mineralelor calciu, fosfor şi  zinc.
         La rândul ei, vitamina D, are ca surse uleiul de peşte oceanic, peştele oceanic gras, laptele, ficatul, ouăle, ciupercile, cerealele integrale ş.a. Adversarii principali ai calciferolului sunt uleiurile minerale, absenţa expunerilor la soare, smogul, poluarea şi anticonvulsivantele.
         Ne-am oprit doar la principalele mijloace imunitare naturale de luptă împotriva cancerului. Paleta lor este ceva mai bogată. Ideal este ca în combaterea groaznicei maladii să le folosim pe toate. Dacă nu-i posibil, pentru a nu cădea într-un sincretism cu consecinţe pernicioase poate chiar primejdioase în planul tratării bolii, important este ca în opţiunile pe care le facem să respectăm erarhia lor în raport de efectele terapeutice ale acestora. Totodată vom ţine seama că în comerţ şi în literatura naturistă, dar mai ales în cea publicitară şi în cea veleitară cu pretenţii de operă naturistă întâlnim o gamă foarte largă de produse imunitare anticancerigene. În acest  hăţiş, cel mai adesea înşelător, este bine să optăm pentru cele care au realmente o temelie ştiinţifică.

A se vedea lucrarea Cancerul. Recomandări de tratament naturist integral, autor dr.Viorel Olivian Paşcanu, Editura Timpul, Iaşi 1998, pag.8.

Din lipsă de spaţiu nu putem reda şi denumirea în limba latină a plantelor pe care le vom cita în această comunicare. Le găsiţi în anexa Indexul denumirilor populare şi botanice ale plantelor medicinale abordate în lucrare din cartea Să ne tratăm singuri. Ghid de terapie nauristă, ediţia a IV-a revizuită şi adăugită, autor ing. Fănică-Voinea Ene, Editura ALL, Bucureşti 2004, pag.521.

A se vedea şi lucrarea Imunologie medicală, autori prof. dr. Laurenţiu M. Popescu, dr. Alexandru C. Bancu, dr. Cornel Ursaciuc şi dr. Valentin Cealâcu, Editura Universitară Carol Davila, Bucureşti 1998, pag. 39.

 

 

CELE 10 PORUNCI
ALE REGENERĂRII PSIHO-FIZICE

Extras din comunicarea ştiinţifică pe această temă, susţinută de inginer Fănică-Voinea Ene la cea de a  XI–a Conferinţă Internaţională de Terapii Complementare de la Arad - România, în perioada 21-23 septembrie 2007
  
          Reînnoieşte-te în fiecare zi, scria nu întâmplător pe cada de baie a regelui chinez Chig Tang. Cu alte cuvinte, reîmprospătează-ţi zilnic resursele psihice şi fizice care-ţi menţin sănătatea şi buna dispoziţie, fiindcă aceste două coloane de lumină ale existenţei noastre, îndelung studiate de vechii chinezi şi nu numai, constituie adevărata esenţă a fericirii, potrivit cercetărilor celor mai reputaţi hedonişti.
          După opinia mea, căile care duc la conservarea neştirbită a celor două constante ar putea fi sintetizate în 10 imperative, de respectat de către fiecare dintre noi, dacă vrem să fim cu adevăraţi fericiţi: 1. Pe primul plan – echilibrul metabolic, 2. Normalizarea imunităţii – mereu în atenţie, 3. O necesitate de netăgăduit – neutralizarea oxidanţilor, 4. Respectarea bioritmurilor – o constantă cotidiană, 5. Greutatea corporală – totdeauna în limite normale, 6. A fi sedentar înseamnă a-ţi scurta viaţa, 7. Să ne întoarcem la natură, 8. Să nu uităm de tratarea predispoziţiilor, 9. Paza bună trece primejdia rea şi 10. În permanenţă un psihic robust. Să le analizăm pe scurt:

1. Pe primul plan – echilibrul metabolic
Sănătate cred că înseamnă mai întâi echilibru între toate componentele schimbului de substanţe cu mediul. Ce ar trebui făcut pentru păstrarea acestui echilibru ?
În primul rând este necesar să rectificăm devierile genetice legate de metabolism: diabet zaharat sau insipid, hiper­corticism, insuficienţă tiroidiană, hipertiroidie, obezitate etc. Ele trebu­ie corectate periodic, deoarece nu se pot vindeca niciodată de­fi­nitiv.
Un rol important îl are şi asigurarea unei alimentaţii din care să excludem grăsimile animaliere (cresc proporţia de radicali liberi); carnea de mamifere (conţine produşi amoniacali toxici), tot ceea ce conţine aditivi alimentari nocivi (E-uri toxice), rântaşurile şi sosurile cu făină; zahărul şi produsele din zahăr (agresează pancreasul şi ficatul), cafeaua, cacao şi alcoolul; prăjelile(duc la formarea acroleinei, acrilamidei şi a altor produşi care dereglează metabolismul celular), alimentele mucegăite, uleiul rânced, margarinele, mâncarea reîncălzită, produsele fine de panificaţie şi cofetărie (pâine albă, covrigi, biscuiţi, paste făinoase, prăjituri etc.), ciocolata, sarea recristalizată (conţine ferocianură de sodiu, substanţă toxică), usturoiul tratat, măslinele negre (au fost obţinute prin tratarea măslinelor verzi cu soluţie de sodă caustică, produs otrăvitor), piperul negru (conţine safarol, o substanţă cancerigenă), apa de la robinet (este cancerigenă, datorită cloroformului din compoziţia sa, care se formează prin combinarea clorului cu substanţele organice existente în apă) ş.a.; totodată vom pune accentul pe: legumele şi fructele crude; soia, fasole, mazăre, alune; nuci,  pâine Graham, mămăligă ; peşte, carnea de pasăre (de la păsări crescute  cu furaje fără hormoni sintetici) ; brânzeturi, de preferinţă proaspete; iaurtul degresat (obţinut pe cale naturală, nu cu enzime chimice); ouă (în special gălbenuşul crud sau moale); condimente (coriandru, busuioc, tarhon, usturoi, ceapă, mărar, leuştean, ardei moderat iute, scorţişoară, cuişoare, nucşoară, vanilie etc.) ; ceaiul verde (anticancerigen), măslinele verzi, borş, sare de mare etc. 
Este necesar, de asemenea, să reducem cât mai mult activita­tea în aer poluat. Motivul este simplu: aerul viciat diminuează posi­bilităţile de oxigenare a organismului, fapt ce generează deficite ener­getice, reducerea proceselor de regenerare celulară, insuficienta hrănire a ţesuturilor ş.a., cu alte cuvinte tot deze­chi­libre metabolice.
2. Normalizarea imunităţii – mereu în atenţie
Atât deficitele imunitare cât şi excesul în derularea răspunsului imunitar (hipersensibilitatea imunitară) generează stări patologice.
Deficitele imunitare. Slăbirea mijloacelor de apărare a organismului lasă teren favorabil multor boli. Rezultă că stimularea sistemului imu­nitar constituie un factor profilactic important. Cum poate fi ea realizată ?
În primul rând, se impune diminuarea sau eradicarea focarelor de infecţii (carii şi granuloame dentare, sinuzita, prostatitele, metro­anexitele, nefritele, laringitele, reumatismul ş.a.).
De asemenea, este necesar ca în alimentaţie să punem un accent deosebit pe nutrienţii care conţin: enzime – favorizează procesele imunitare în general (legume şi fructe crude);● uleiuri vegetale grase – stimulează activitatea limfocitară (soia, alune, nuci ; seminţe de in, de susan, de dovleac etc.) ;● hematopoietice – dinamizează producerea de sânge şi deci şi de celule imunitare (caisele, piersicile, strugurii negri şi roşii, coacăzele, afinele, fructele de cătină albă, sfecla roşie, varza roşie, vinul roşu ş.a.) ; ● vitaminele : A – activează răspunsul imunitar şi producerea de anticorpi (ulei de peşte, peşte, ouă, lapte ş.a.), carotenoizii – provitamina A (morcov, pepene galben, dovleac, ardei gras galben, tomate galbene ; caise, pirsici, mango, banane ; varză, brocoli, conopidă ; orz verde, pătrunjel verde, lăptucă ş.a.), C – intensifică producerea de limfocite T (măceşe, coacăze negre, ardei gras roşu, ardei iute, roşii, brocoli, pătrunjel verde ; urzici, ştevie, spanac, lămâi, papaia, kiwi, rodii ; afine,coacăze negre, vişine ;  varză ş.a.), D – dinamizează fagocitoza (ulei de peşte, peşte oceanic gras, lapte, unt, ficat, ciuperci ş.a.) şi Coenzima Q10 – stimulează activitatea efectorilor celulari şi umorali imunitari (Ulei de Soia, Ulei de Rapiţă, Ulei de peşte, peşte oceanic gras, carne de pasăre, alune, nuci ş.a.),proteine – au în structură serotonină, histamină, acetilcolină, arginină, metionină şi alte amine şi poliamine, importante stimulatoare ale imunităţii (cartilagii animaliere, Drojdie de bere, Soia, alune, brânzeturi, peşte, mazăre uscată, fasole uscată, carne de pasăre ş.a.) şi ● mineralele calciu – dinamizează enzimele care metamorfozează acizii graşi nesaturaţi în modulatori imunitari (coji de ouă, cochilii de crustacee marine, brânzeturi, lactate, verdeţuri), seleniu – contribuie la diminuarea proceselor inflamatorii, (peşte oceanic, alge marine, fructe de mare, ficat, grâu germinat, tărâţe de grâu, ceapă ş.a.) şi zinc – impulsionează producţia de citokine (seminţe de dovleac şi de muştar, stridii, grâu încolţit, drojdie de bere, soia ş.a.) ; ● vom avea grijă totodată să consumăm mai des organe animaliere imunitare (în special timus, măduvă hematogenă şi ganglioni limfatici)provenite mai ales de la omnivore – porc domestic, mistreţ, urs –, deoarece fenomenul de tropism terapeutic este mai accentuat la indivizii din aceeaşi specie.
Un alt factor stimulator imunitar este evitarea medicamentelor care diminuează fagoci­toza : cortizonicele, citostaticele, estrogenii, progestativele, androgenii, anticoncepţionalele, sulfamidele, antihistami­nicele, antibioticele, Aspirina, Piramidonul, Chinidina, Nitrofurantoinul, tranchilizantele, neurolepticele, Fenacetina, Paracetamolul ş.a.
O altă măsură este să urmăm periodic tratament cu Argilă (conţine imunoadjuvanţii de natură minerală hidroxid de aluminiu şi bioxid de siliciu), Propolis (stimulează răspunsul imunitar mai ales prin polipeptidele din compoziţia sa), precum şi cu plante medicinale care activează sistemul imunitar: Ţintaură Centaurium umbella­tum, Ghinţură – Genţiana lutea, G. punctata, G. ase­le­piadea, Dumbăţ – Teucrium chamaedrys, Schinduf – Trigonella foenum-graecum; Busuioc sălbatic – Prunella vulgaris; Alge marine; Traista-ciobanului (Capsella bursa-pastoris), Cimbrişor (Thymus serpyllum), Gălbenele (Calendula officinalis), Coada-şoricelului (Achillea millefolium), Schinel (Cnicus benedictus), Ienupăr (Juniperus communis), Echinacea (Echinacea purpurea), Hidrastis (Hidrastis canadensis), Gheara-mâţei (Uncaria tomentosa) ş.a.
Un rol important în dinamizarea imunităţii îl are mişcarea, în special mersul pe jos. Spune-mi cât mergi pe jos, ca să-ţi spun cât de sănătos eşti, ne învaţă un înţelept adagiu.
Mai enumerăm evitarea stresului (creşte secreţia de cortico­steroizi din organism – cei mai de temuţi duşmani ai sistemului imunitar), a frigului şi căl­­du­rii excesive şi a radio­grafiilor prea dese.
Un efect stmulator asupra imunităţii îl au şi băile calde şi masajul terapeutic.
Hipersensibilitatea sistemului imunitar. Între factorii care pot genera fenomenul putem enumera: predispoziţiile genetice, poluarea, infecţiile cronice, înţepăturile de insecte, stresul ş.a.
Pentru prevenirea bolilor generate de hipersensibilitatea imunitară se impun o serie de măsuri între care: reducerea, pe cât este posibil, a staţionării în zonele poluate, tratarea la timp şi corect a infecţiilor, diminuarea stresului, evitarea înţepăturilor de insecte ş.a.

3. O necesitate de netăgăduit – neutralizarea oxidanţilor

Studii mai mult sau mai puţin recente au dovedit că oxidanţii, numiţi şi radicali liberi, sunt principalii responsabili de aproape toate bolile degenerative: cancer, ate­roscleroză, afecţiuni cardio- şi cerebrovasculare, diabet zaharat, boli autoimune, boala Alzheimer ş.a. Iată de ce trebuie combătuţi prin orice mijloace.

Cei mai importanţi adversari ai radicalilor liberi sunt, potrivit celor mai multe cercetări, ● enzimele (prezente mai ales în legumele şi fructele crude); ● vitaminele C (a se vedea punctul 2), E (ulei de soia, ulei de rapiţă, ulei de floarea soarelui, ulei de peşte, ulei de măsline, ulei de germeni de porumb, grâu încolţit, soia, peşte, alune, nuci ş.a.), Provitamina A – carorotenoizi (a se vedea punctul 2)  Coenzima Q10 (Ulei De Soia, Ulei de Rapiţă, Ulei de peşte, sardină, macrou, carne de vită, carne de pasăre, peşte de apă dulce, Alune de pădure, Arahide, Nuci, Ulei de Porumb, Spanac, Broccoli, Ulei de măsline, Ulei de Floarea Soarelui, Usturoi, Morcov, Varză ş.a.); ● mineralele seleniu (peşte oceanic, Alge marine, fructe de mare, ficat, Grâu germinat, Tărâţe de grâu, Ceapă, Roşii, Broccoli ş.a.), mangan (legume verzi, Mazăre, Sfeclă roşie, Nuci, Alune ş.a.), zinc (seminţe de Dovleac şi de Muştar, stridii, Grâu încolţit, Drojdie de bere, Soia ş.a.), cupru (Fasole şi mazăre uscate, Tărâţe de grâu şi porumb, grâu integral, Alge marine, fructe de mare, peşte oceanic ş.a.), magneziu (cereale integrale, Grâu încolţit, Argilă, Drojdie de bere, legume verzi, Migdale, Ridichi, Banane, Curmale ş.a.) şi cobalt (fructe de mare, peşte oceanic, Alge marine ş.a.); ● glutation (soia şi drojdie de bere), ● indoli – stimulează sinteza glutationului (Brocoli, Varză de Bruxelles, Napi ş.a.); ● ceruloplasmină (Soia, Linte, Fasole, Mazăre şi Drojdie de bere); ● aminoacizii histidină (Soia şi Drojdie de bere), cisteină (Soia şi Drojdie de bere) şi metionină (Polen apicol, Soia, Linte, Fasole, Varză, Broccoli, Usturoi şi Ceapă), ● flavonoide (fructe de pădure şi de grădină, citrice, fructe exotice, legume de culoare roşie, portocalie şi galbenă, cereale, seminţe de struguri şi Coacăze negre ş.a. ● lignani (Varză, Ţelină, Păstârnac, Roşii, Sfeclă roşie, Morcov, Soia, Fasole, Mazăre, Tărâţe de grâu, seminţe de In ş.a.), vinul, mai ales cel roşu (mai bogat în flavonoide decât cel alb), Propolisul şi Polenul apicol.

4. Respectarea bioritmurilor – o constantă cotidiană
Este un fapt dovedit că organismul nostru, ca de altfel orice organism viu, îşi derulează funcţia biologică potrivit unei ritmicităţi zilnice, săptămânale, lunare, sezoniere, anuale şi chiar multianuale. Menţinerea sănătăţii este indisolubil legată de respectarea acestor ritmicităţi biologice.

Bioritmurile zilnice (circadiene). Au o durată de aproximativ 24 de ore. În legătură cu această ritmicitate, s-a evidenţiat de pildă că accesele de tuse apar, de obicei, în zori, spasmele gastrice mai ales dimineaţa la primele ore, accidentele coronariene către prânz, crizele de rinichi după-amiaza, iar cele hepatobiliare imediat după miezul nopţii.

Cercetând activităţile fiziologice ale omului corespunză­toare celor 12 meridiane prin care circulă energia în cele 24 de ore ale ciclului zi-noapte, vechii chinezi au ajuns la concluzia că există un maxim ener­ge­­tic de circa 2 ore în fiecare meri­dian astfel: 1-3: ficat; 3-5: plămâni; 5-7: intestin gros; 7-9:stomac; 9-11: splină şi pancreas; 11-13: inimă; 13-15: intestin subţire; 15-17: vezică urinară; 17-19: rinichi; 19-21: vase-sex; 21-23: trei focare şi 23-1: veziculă biliară.

Asemenea sinteză a rămas în istorie sub denu­mirea de ceasul biologic chinezesc şi, deşi nu a fost pe deplin explicată ştiin­ţific, veridi­citatea ei nu a fost niciodată pusă la în­doială, deoarece a fost con­firmată şi recon­fir­mată de practică. Po­trivit acestui oro­logiu simbolic, organele noastre sunt suprasolicitate în perioadele de maxim energetic. Ce rezultă de aici? Că putem preveni crizele adminis­trând remedii adec­vate cu 1-2 ore înaintea manifestării lor sau că tratamentul este mai eficient când este aplicat cu 1-2 ore înaintea acestor intervale de timp, decât după regula devenită standard: „De trei ori pe zi”.
A fost demonstrat totodată că performanţele fizice şi intelectuale ale fiecăruia dintre noi sunt maxime între orele 9-11 şi 17-19. Să desfăşurăm deci asemenea activităţi în acest interval. Nu întâmplător în ţările mediteraneene ziua de lucru are o pauză la prânz de cel puţin două ore, pentru siestă.
Bioritmurile săptămânale (circaseptidiene). Au o durată de 7 ± 2 zile. În legătură cu această periodicitate s-a constatat, de exemplu, că eficienţa activităţilor omului este minimă sâmbăta, duminica şi lunea şi maximă miercurea şi joia. Să nu forţăm, deci, nota, lucrând prea mult în zilele cu randament minim, deoarece apar perturbări fiziologice, în special în funcţionarea unor glande endocrine. Pot apare chiar şi accidente de muncă.
Bioritmurile lunare. Au o durată de 30 ± 2 zile şi sunt legate de rotaţia completă a Lunii în jurul Pământului. În această perioadă există variaţii periodice ale capacităţii fizice, emoţionale şi intelectuale. Ciclul fizic are o perioadă de 23 de zile, în care numai 11-12 zile (de regulă, în primele două săptămâni, când luna creşte) sunt caracterizate de performanţe maxime. Ciclul emoţional ţine 28 de zile, în care etapa pozitivă, caracterizată de optimism, tonicitate, înflăcărare, bună dispoziţie, curaj, bucurie, tenacitate, stăruinţă etc. durează circa 14 zile, de obicei cele două săptămâni din mijlocul lunii, când astrul nopţii trece prin faza de „lună plină“. Ciclul intelectual are o durată de 33 de zile, în care etapa de randament maxim, definită de creativitate, memorizare, imaginaţie, meditaţie, efervescenţă spirituală etc., reprezintă 16-17 zile, în general în ultimele două săptămâni ale lunii, când satelitul Terrei descreşte. Vom ţine seama că nerespectarea acestor perioade poate duce la accentuarea stresului, la disconfort şi chiar la boli.
Bioritmurile anuale (circanuale). Ele corespund rotaţiei Pământului în jurul Soarelui. Aici ritmicitatea rezultă mai ales din adaptarea organismului la periodicitatea anotimpurilor. S-a constatat, de exemplu, că ritmul cardiac este mai frecvent vara şi mai scăzut iarna, temperatura corpului este mai ridicată toamna şi mai scăzută iarna, eliminarea apei, a sodiului şi a potasiului din organism este maximă între orele 8-12 toamna şi între orele 16-20 primăvara, perioada de decese maximă este: pentru boli cardiovasculare în lunile februarie-martie; pentru cancer, decembrie-ianuarie; pentru boli infecţioase, toamna şi iarna; pentru ulcer şi reumatism primăvara şi toamna. Primăvara sunt mai frecvente asteniile (unele dintre ele au şi fost denumite „astenii de primăvară”) şi afecţiunile hepatobiliare; vara, bolile cardiovasculare, neuropsihice şi enteritele; toamna, afecţiunile stomacului, plămânilor, colitele şi diabetul; iarna, cele renale, urinare, genitale şi reumatismale. Este vorba, îndeo­sebi, de influenţa energiei cosmice şi telurice asupra vieţii noastre, dar şi a factorilor meteorologici (vânt, căldură, umiditate, frig etc.), care nu totdeauna sunt benefici. Legat de acest ultim aspect, de exemplu, vânturile calde, încărcate cu ioni pozitivi (Föehn, Simun, Mistral etc.) induc la mulţi oameni stări iritative, depresive şi tulburări psihice. Activitatea fizică are randament maxim primăvara şi vara, iar cea intelectuală toamna şi iarna.

Bioritmurile multianuale. Depind mai ales de ciclurile cosmice multianuale. S-a constatat de exemplu că îmbolnăvirile sunt mai frecvente, iar unele boli (îndeo­sebi cele cardio- şi cerebrovasculare, precum şi cele nervoase şi hepatobiliare) se agravează mai ales în intervalele de timp când soarele are activitate maximă, în perioadele cu explozii solare, cu furtuni magnetice şi cu eclipse. Explicaţia poate fi găsită în dezechilibrele pe care le induc asemenea fenomene în organismul nostru, dependent, după cum se ştie, şi de energia cosmică. În consecinţă, vom lua măsuri de protecţie a sănătăţii în perioadele respective: expunere redusă la soare, micşorarea duratei activităţii în aer liber, terapie profilactică pentru unele boli, în special ale inimii, ficatului şi sistemului nervos.

5. Greutatea corporală – totdeauna în limite normale
Indiscutabil, sănătatea este legată şi de menţinerea unei greutăţi corporale normale, aceasta fiind un indice important al bunei funcţionări a sistemelor noastre homeostazice şi a metabolismului. Cele două extreme ale anormalităţii sunt subgreutatea şi obezitatea.
Subgreutatea. Fenomenul apare la persoanele cu Indicile de Masă Corporală sub 19 şi caracterizează peste 60% din populaţiile Africii, Asiei şi Americii Latine, fiind rar întâlnit în Europa şi SUA. El se datorează unor cauze cum sunt: subalimentaţia, afecţiuni neuropsihice (anorexie nervoasă, nevroze, surmenaj intelectual, traume psihice ş.a.), boli endocrine (hipertiroidie, insuficienţă hipofizară, boala Addison ş.a.), boli digestive (diaree cronică, tulburări de asimilare, ulcer gastroduodenal, alergie alimentară ş.a.), anemii carenţiale, distrofie endemică tireopată, scorbut, cancer, predispoziţii genetice, ciroză hepatică, alcoolism, droguri etc.
Greutatea sub limitele normale poate genera o serie de dezechilibre în organism: îmbătrânire precoce, slăbirea facultăţilor mintale, diminuarea imunităţii, oboseală cronică, depresii, scăderea rezistenţei la stres, astenie, încetinirea creşterii la copii, tulburări de vedere, insomnii, anemie, afecţiuni hepatice, tulburări psihice, degenerescenţă musculară, creşterea colesterolului sanguin şi a trigliceridelor, boli cardiovasculare, osteoporoză şi osteomalacie, hemoragii diverse, capacitate de muncă redusă, imunodeficienţe, embolii pulmonare, hipoglicemie, hipotensiune (de regulă), dispariţia menstruaţiei şi a libidoului la femei, impotenţă sexuală la bărbaţi, bradicardie şi bradipnee, hipotermie, tromboze venoase, infarct pulmonar ş.a.
Obezitatea apare la persoanele cu Indicile de Masă Corporală mai mare de 30,  şi cuprinde peste 60% din populaţia SUA şi aproximativ 30% din cea a Europei. Are etiologii diverse: supraalimentaţie, alcoolism, sedentarism, tulburări endocrine (insuficienţă tiroidiană, hipercorticism, hiperinsulinism, sindrom adiposogenital ş.a.), leziuni hipotalamo-hipofizare, tumori hipofizare, insulomul betapancreatic, factori congenitali (traumatisme prenatale, macrosomie fetală, dificultăţi la naştere ş.a.), predispoziţii ereditare (este acuzată mai ales o genă anume din cromozomul 10), virusuri specifice (adenovirusul AD36 de exemplu), bulimie, stări de frustraţie ş.a.
Kilogramele în plus au devenit o problemă de sănătate în întreaga lume, mai ales prin cortegiul lor de complicaţii. La obezi, unele boli sunt astfel mult mai frecvente decât la normoponderali: diabetul zaharat de tip doi de 5 ori, reumatismul cronic degenerativ de 4 ori, varicele membrelor inferioare de 3 ori, hipertensiunea arterială de 2 ori, insuficienţa cardiacă congestivă de 1,5 ori, sindromul X metabolic cu 80% mai mult, cancerul cu 50% mai mult, afecţiunile hepatobiliare cu 40% mai numeroase, tulburările endocrine şi respiratorii cu 35% mai numeroase, iar mortalitatea cu 30% mai frecventă.

6. A fi sedentar înseamnă aţi scurta viaţa
Sedentarismul a devenit o adevărată boală în zilele noastre. Cauza sa principală este în general viaţa aşa-zis modernă, stăpânită în mare parte de „zeul automobil“ şi de mecanizarea şi automatizarea şi a celor mai neînsemnate activităţi. Până şi deschiderea televizorului se face stând comod în fotoliu sau în pat. Ne mişcăm, mergem şi alergăm din ce în ce mai puţin.
Ce înseamnă de fapt reducerea drastică a activităţii fizice pentru sănătate? În principal, deschiderea porţilor spre dezechilibre şi boli: micşorarea puterii de ventilaţie a plămânilor şi de aici insuficienta oxigenare a ţesuturilor, mergând până la hipoxie, reducerea capacităţii funcţionale a aparatului circulator (inima se micşorează şi îşi subţiază pereţii, pompând tot mai puţin sânge şi făcând tot mai dificilă alimentarea ţesuturilor cu oxigen şi substanţe nutritive, precum şi eliminarea toxinelor şi a deşeurilor metabolice), scăderea nivelului activităţii hormonale, creşterea riscului obezităţii, scăderea forţei musculare, diminuarea rezistenţei la infecţii şi stres, accelerarea fenomenului îmbătrânirii ş.a. Statisticile vorbesc de o creştere la sedentari cu 50% a riscului de diabet zaharat de tip doi, de 2 ori a celui de cancer şi de 3 ori a ratei mortalităţii. Cu alte cuvinte, sedentarismul nu numai că îmbolnăveşte, ci şi ucide. În sfera psihică, sedentarismul este asociat de regulă cu pesimismul, anxietatea, irascibilitatea, deprimarea, demoralizarea, melancolia, posomorârea, apatia, pasivitatea, inerţia.
Antidotul îl reprezintă desigur mişcarea, exerciţiile fizice.

8. Să ne întoarcem la natură
Indiscutabil, progresul ştiinţific şi tehnic a adus lumii un uriaş salt al civilizaţiei şi calităţii vieţii, dar în entuziasmul general al promovării celor mai moderne tehnologii şi sisteme de producţie au fost neglijate efectele secundare, nocive. Ne-am îndepărtat astfel tot mai mult de natură, leagănul nostru ancestral. Ba mai mult, am agresat-o cu fel de fel de procese distructive, de la intoxicarea cu noxe industriale, radiaţii electronice, substanţe chimice dăunătoare până la devastarea ecosistemelor sale globale cum sunt atmosfera, solul şi subsolul, apele, pădurile şi munţii. Iar această nesăbuinţă s-a întors ca un bumerang împotriva noastră. Scăpate de sub control, substanţele otrăvitoare au cotropit până şi locurile noastre intime: locuinţă, bucătărie, sertarul cu medicamente, trupul, spiritul şi sufletul, aruncându-ne într-un adevărat carusel al autodistrugerii. Iată de ce, pentru a ne păstra nealterată fiinţa, sănătatea, viaţa, trebuie să ne întoarcem la natură, la matricea noastră originară. Până nu e prea târziu.
  7. Să nu uităm de tratarea predispoziţiilor
Pe lângă caracteristicile pozitive pe care le primim ca moştenire genetică sunt şi unele păgubitoare. Între ele se situează predispo­ziţiile spre anumite boli. Terapia naturistă dispune de mijloace efici­ente, fără efecte secundare nocive (plante medicinale, produse apicole, regim alimentar, Argilă etc.), pentru prevenirea afecţiunilor care se pot naşte pe acest teren. Ele trebuie să cuprindă tratamente apropiate de cele ale suferinţelor pe care le favorizează asemenea predilecţii, dar cu doze mai mici, aplicate la intervale mai mari de timp (de re­gu­­lă o lună pe trimestru, semestru sau an, după caz) şi pe toată durata vieţii, deoarece nu pot fi eradicate, ca orice amprentă genetică de altfel.
O problemă importantă este aici identificarea propen­siunilor de care vorbeam. Există mai multe mijloace în acest scop. O primă măsură este studiul istoricului afecţiunilor rudelor cu care semănăm (mamă, tată, bunici, străbunici, fraţi, surori etc.). Bolile de care au suferit sau sufe­ră acestea ne pândesc şi pe noi. Nu înseamnă că ne vom îmbol­năvi neapărat de ele, dar există în structura noastră somatică un teren favorabil de apariţie a lor.
O altă metodă este investigarea irişilor. Acest miraculos şi misterios ţesut ocular ne oferă un plan de detaliu al caracte­risticilor noastre de sănătate transmise în special pe cale ere­ditară.
Informaţii asemănătoare putem obţine şi prin cercetarea semnelor diagnostice ale feţei.
Înclinarea noastră spre anumite boli poate fi descoperită şi prin analiza grupei sanguine din care facem parte, a carac­teristicilor de sănătate ale zodiei şi ale tipului psihosomatic în care ne încadrăm.

9. Paza bună trece primejdia rea
     Omul moare şi din necătare spune un proverb popular perfect valabil aici. Bolile nu pot fi prevenite eficient dacă nu facem periodic anumite investigaţii privind starea noastră de sănătate.
Medicina naturii oferă destule metode pentru efectuarea lor (le-am amintit mai înainte). Cu ajutorul acestora putem descoperi starea de boală înaintea apariţiei simptomelor sesizabile prin simţurile noastre (durere, febră, melenă, hematurie etc.). Astfel, putem suprima răul din faşă.

10. În permanenţă un psihic robust
Pornind de la legătura de necontestat între fizic şi psihic, de la cercetări psihosomatice mai mult sau mai puţin recente, pot afirma că un psihic puternic, bine controlat poate frâna sau chiar preveni apariţia multor boli, iar dacă acestea au apărut, poate grăbi vindecarea lor.
O primă cerinţă pentru satisfacerea acestui deziderat este să ne cultivăm statornic optimismul, buna dispoziţie, sentimente care ne definesc ca oameni deschişi, senini şi evident sănătoşi. Nu întâmplător oncologul englez Hanege Ogilvie observa că persoanele cu un psihic viguros, încrezătoare şi vesele se îmbolnăvesc mai rar de cancer. Supărarea, tristeţea, înnegurarea fac casă bună cu bolile. În spiritul acestei observaţii, doctorul Ambroise Paré (1509-1590) constata încă în urmă cu peste 400 de ani că, în război, prizonierii se vindecau mult mai greu decât soldaţii trupelor proprii, deşi beneficiau de aceeaşi îngrijire. Ceea ce genera acest fenomen era evident moralul lor scăzut. Concluzia rezultă de la sine: emoţiile negative slăbesc sistemul imunitar, capacitatea organismului de luptă cu bolile. În consecinţă, să ne impunem zi de zi buna dispoziţie, seninătatea, gândirea pozitivă. Uşor de zis, veţi spune poate, dar cât de greu de realizat! Mai ales atunci când îţi cade pe cap un necaz, când simţi din plin duritatea vieţii, când grijile cotidiene, stresul îţi macină tihna! E adevărat, dar stă în puterea fiecăruia dintre noi de a nu dramatiza, de a depăşi momentele grele ale vieţii. Să ne pătrundem de adevărul că aşa cum după ploaie şi furtună vine iarăşi vremea bună, tot aşa şi în starea noastră psihică: după suferinţă, deprimare, posomorâre vine seninătatea, mulţumirea. Iar printr-un efort de  voinţă, prin autoeducaţie, prin concentrare putem grăbi acest proces. Să ne impunem, deci, să vedem totdeauna partea plină a paharului, partea luminoasă a vieţii.
Din această perspectivă, pacea interioară trebuie să fie finalitatea tuturor stărilor noastre spirituale şi sufleteşti, fiindcă ea înseamnă bunăstare, împlinire existenţială, sănătate pe toate planurile. Ea ne ţine departe de griji, de tensiuni şi nelinişti, de îndoieli, de conflicte interioare şi exterioare, fenomene care pot genera dezechilibre şi boli.  Dar cum să obţinem această stare binefăcătoare? Prin meditaţie, relaxare, autosugestie, spun  psihologii. Uneori o simplă frază de genul „Mă simt detaşat de tot şi de toate, văd numai lumină în jurul meu“, repetată de mai multe ori într-o stare de destindere, poate aduce liniştea mult aşteptată. Nu zadarnic se spune că vorba bună unge şi cea rea împunge. Să folosim pretutindeni şi în orice moment numai fraze pozitive, pentru că ele cheamă mângâierea, calmul, entuziasmul, desfătarea şi, implicit, sănătatea.

 

Indicele de Masă Corporală – IMC se determină împărţind greutatea (G) în kilograme la pătratul înălţimii (I) în metri: IMC = G : I2